close

Avanpost

Avanpost Knowledge

Ce este zona de confort si de ce sa iesim din ea?

6089106852_57a9103f10_o copy

Auzim tot mai des acest indemn: “Iesi din zona ta de confort! Trebuie sa te dezvolti, iti va face bine!” si din ce in ce mai multi oameni sunt de acord cu aceasta idee. Si se pare ca intr-adevar, in afara zonei noastre de confort se afla toate chestiile interesante pe care le fac unii, ca de exemplu expeditiile montane, mersul cu motorul, scufundarile, antrenamentele neconventionale si tot felul de astfel de activitati mai mult sau mai putin scaldate in adrenalina.

Dar ce este aceasta zona de confort si de ce aceasta sete (pe care unii ne ferim sa o recunoastem) de adrenalina? De ce este bine sa iesim din zona noastra de confort? Sa incercam sa aflam impreuna.

Definitia stiintifica a zonei de confort este legata de provocare si de nivelul de anxietate. Anxietatea, in aceasta definitie, este teama de necunoscut.

conf2

Gandeste-te la lucrurile pe care le faci in mod obisnuit: faptul ca te duci la munca, te intorci acasa, te uiti la televizor, intri pe internet si asa mai departe. Sunt activitati cu care te confrunti in fiecare zi, cu care te-ai obisnuit si care nu iti trezesc nici un sentiment. O parte din ele au devenit chiar automatisme. Acestea fac parte din zona ta de confort.

Desi oamenii se gandesc ca “a iesi din zona de confort” inseamna sa faca sporturi extreme, de fapt orice actiune care iti creste putin nivelul de anxietate poate fi considerata ca fiind in afara zonei de confort. Orice ne provoaca sa ne adaptam, care ne pune in competitie cu noi insine, care ne mobilizeaza toata energia si forta pentru a putea sa o ducem la capat se afla in afara zonei de confort.

Teama de necunoscut ne va face sa fim alerti. Ne va ascuti simturile si ne va creste capacitatea de adaptare, fiind efectul imediat al adrenalinei. Si asta este exact ceea ce cautam pentru a evolua. Exact asa cum prin cresterea nivelului de efort dezvoltam un muschi, la fel ne dezvoltam psihic, in ceea ce priveste capacitatea de adaptare si performantele in momentul in care ne aflam in situatii din afara zonei noastre de confort.

Imediat in apropierea zonei de confort se afla zona de dezvoltare sau de invatare. Este locul in care suntem provocati sa performam la nivel maxim. Sunt situatiile in care, adaptandu-ne, invatam lucruri noi. Poate fi vorba de a incepe practicarea unui sport nou, de acceptarea unei provocari pentru care sa luptam sau orice alta situatie care nu se afla in zona noastra de confort. Facand analogie cu un antrenament de forta, este momentul in care marim greutatea cu care efectuam exercitiile pentru a evolua.

conf1

Cu toate acestea, o situatie care genereaza un nivel de stress si anxietate mult prea mare dauneaza. Dupa zona de dezvoltare se afla zona de stress. Cei care exagereaza avand activitati care le depasesc mult limitele ajung sa regreseze in loc sa se dezvolte. Ca la antrenamente, nu poti incarca prea mult bara cu discuri fiindca ori nu o sa poti termina seria ori te vei accidenta. Depinde de fiecare sa isi defineasca zona de dezvoltare si sa nu exagereze in incercarea de a evolua mai repede. Exista pe internet un calculator care va ajuta sa va definiti propria zona de confort si care va sfatuieste cam cat de departe puteti sa va aventurati in afara acesteia, il puteti accesa aici.

1398280097148019

Care sunt pana la urma beneficiile iesirii din zona de confort? In primul rand faptul ca e singurul lucru care ne asigura ca evoluam. Apoi, odata cu trecerea timpului, zona noastra de confort se va largi si vom descoperi ca lucruri care in trecut ni se pareau imposibile au devenit rutina. Si un al treilea motiv este ca provocarile ne motiveaza si ne ajuta sa invatam lucruri noi. Ne ajuta sa ne adaptam mult mai rapid si cu mai putin stress la situatiile dificile in care ne putem afla.

Dar dincolo de toate acestea, sa iesi din zona de control este extraordinar de distractiv! ūüôā

6089106852_57a9103f10_o copy

Citeste mai departe
Avanpost Knowledge

Review casca moto HJC-RPHA 10 Plus

IMG-20150606-WA0002

HJC a scos pe piata casca RPHA 10 ca varf de gama, modelul fiind realizat din trei materiale: fibra de carbon, kevlar si fibra de sticla ceea ce face ca aceasta casca sa fie mai rezistenta si mai usoara atunci cand o comparam cu modelele clasice. Eu am gasit-o la magazinul Scorpio AZ Motors din Bucuresti.

RPHA 10 este o casca racing, cu o viziera putin mai ingusta decat a castilor de strada. Constructia castii este solida si compacta. In plus, sistemul de aerisire este conceput sa functioneze perfect la o viteza mare. Fluxul de aer este controlat in partea de jos de o clapeta cu doua pozitii (inchis / deschis) iar in partea de sus a castii de doua reglaje ce pot fi actionate usor chiar si purtand manusi. Casca are sistem de inchidere double D. Nu sunt cel mai mare fan al acestui sistem de inchidere pentru ca e greu de manevrat daca nu iti dai manusile jos dar ofera cea mai mare siguranta ca nu se va desface in caz de accident. Curelele sunt atasate unui sistem de retentie care asigura faptul ca in caz de accident casca nu o sa va sara de pe cap.

20150607_171621 copy2

Ceea ce observi in primul moment cand iei casca de pe raftul magazinului este cat de usoara poate sa fie. Se simte foarte bine diferenta intre casca Caberg pe care o aveam (1500 grame) si RPHA 10 care are doar 1250 de grame. Cutia in care vine impachetata casca mai contine folia anti-aburire pentru pinlock, o viziera fumurie, o protectie anti-vant pentru barbie, manualul, garantia si cateva stickere cu HJC.

La 57cm circumferinta capului, masura S mi s-a potrivit perfect, venea turnata. Protectia anti-aburire de la nas se prinde de casca in 3 puncte si poate fi data jos in cazul in care se doreste acest lucru. Protectiile din interior sunt detasabile pentru a putea fi curatate mai usor. Pentru a o schimba sau a o curata viziera se scoate si se monteaza inapoi extrem de usor si rapid.

Ambele viziere cu care vine casca sunt pinlock ready, insa in pachet este o singura folie anti-aburire.

Sistemul de blocare al vizierei pe pozitia inchis este putin neobisnuit fiind plasat chiar in fata. Avand o constructie solida asigura inchiderea perfecta a vizierei. La inceput pare ciudat dar te obisnuiesti rapid cu el si nu iti creeaza nici un fel de probleme.

profil

In perioadele toride de vara ventilatia castii se comporta ireprosabil. Nu transpiri si nu simti ca iti ia capul foc cum se intampla cu alte modele. Ventilatia buna are insa si un mic dezavantaj, la viteze mari incepe sa se auda destul de puternic fluxul aerului prin casca. Nivelul de zgomot este comparabil cu cel de la Shoei XR 1100, dar mai ridicat comparativ cu Schuberth.

Noaptea, desi era racoare nu mi s-a intamplat sa mi se abureasca viziera desi nu ii instalasem pinlock-ul, protectia de la nas isi face treaba perfect. Ma incanta faptul ca e foarte usoara si foarte confortabila, nu ii simti greutatea nici macar atunci cand intorci capul brusc sa te asiguri.

Constructia aerodinamica e mai buna decat la Shoei XR 1100, la viteze mari nu simti atat de puternic rezistenta aerului daca te ridici in afara zonei de protectie data de parbriz.

IMG-20150606-WA0002

Pretul destul de mare este justificat in opinia mea pe deplin de calitatea acestei casti. Garantia oferita de HJC pentru acest model este de 5 ani fata de 3 ani cat se ofera la celelalte modele.

Daca sunteti in cautare de o casca buna recomand magazinul Scorpio AZ Motors din Bucuresti. Chiar daca nu cumparati aceasta casca, baietii de acolo va vor ajuta cu cele mai bune sfaturi astfel incat sa gasiti modelul care vi se potriveste cel mai bine.

Citeste mai departe
Avanpost Adventure

Primavara in munti

header

Nimic nu se compara cu momentul in care te-ai urcat pe motor si ai bagat intr-a-ntaia stiind ca urmeaza cateva zile de calatorii pe drumuri din munti. Vroiam sa scapam cat mai repede de Bucuresti asa ca am pornit pe DN2 avand ca destinatie muntii Buzaului si crestele Bucegilor. Dam bice cailor ca sa ajungem mai repede pe soseaua care duce spre Brasov, pe la Intorsura Buzaului si Lacul Siriu.

a1

Ar fi trebuit sa oprim la Popasul Magura dar pe stanga se face drumul catre Tabara de sculptura. Amanam putin popasul si urmam soseaua ingusta care serpuieste prin padurea proaspat infrunzita. Pe jos sunt inca urme de nisip si pamant in curbe, asflatul este mai putin curat decat ne-ar fi placut, dar peisajul este incredibil de frumos, mai ales privit de pe motocicleta, cu razele soarelui care coboara la ora amiezii prin desisul padurii cu straluciri scurte reflectandu-se pe viziera.

11073542_808501102531997_8296430162300705821_o a2

 

Tabara de sculptura de la Magura e coltul acela de rai unde totul este perfect. Vremea e de partea noastra, suntem inconjurati de munti si de padure, totul este atat de linistit de parca timpul s-ar fi oprit in loc. Statuile, imprastiate pe o suprafata de cateva hectare stau de straja peste dealuri si ascunse prin padure.

IMG_0198 copy alex_3

 

Cu greu ne hotaram sa plecam, ne intoarcem la Popasul Magura si ne indreptam spre unul din satele de munte unde vom innopta. Nu ne grabim ca sa putem sa ne bucuram de frumusetea zonei si intram in sat odata cu lasarea serii.

11133942_1415810055395023_9209497848242662874_o

A doua zi – liniste si relaxare. Un scurt antrenament outdoor si putin urcus pe munte dupa ce am ajuns la capatul drumului din sat printre ultimele case rasfirate pe coasta dealului.

IMG_0378 copy a4 11082482_1408433466132682_2174867401919118636_o

 

 

In ziua plecarii ne-am hotarat sa ne intoarcem pe la Siriu. Apoi, venind dinspre Brasov am oprit la Timisu de Jos sa vedem ce a mai ramas din Cabana Dambul Morii. In urma cu doar 25 de ani, cabana era punctul de plecare pe traseele montane ce strabateau masivul Piatra Mare. O carte postala din anii 1970 arata cabana asa cum era ea cand servea ca popas iubitorilor de munte.

23m-1024x726

Din pacate acum nu a mai ramas decat o ruina, un loc plin de amintiri ce nu pare sa aiba sanse sa mai revina la gloria de altadata.

cab1 cab2 cab3

 

Citeste mai departe
Avanpost Action

Asaltul lupilor

11174802_861202817278801_8989010244852744296_n

Sambata dimineata, poligonul militar de instructie al Batalionului 2 Infanterie Calugareni.

In cadrul echipei Bootcamp participam la Asaltul lupilor, cursa cu obstacole in teren accidentat, care promite sa ne testeze rezistenta fizica, agilitatea, forta si spiritul de echipa. Pe campul de instructie se vad amplasate obstacole pe care trebuie sa le depasim.

Ne incalzim, facem ultimele pregatiri si ne asezam in formatie. Suntem pregatiti pentru orice. START!

Citeste mai departe
Avanpost Adventure

Expeditie in miez de noapte la un fort parasit

5

A trecut ceva timp de la ultima vizita pe care am facut-o la un fort asa ca am hotarat ca este momentul sa dezmortim putin in miez de noapte atmosfera dintr-o cladire militara parasita de langa Bucuresti. L-am gasit intr-o stare inca buna, poate si datorita faptului ca pina in urma cu cativa ani a facut parte dintr-o unitate militara (acum desfiintata). Noapte si frig, in timpul expeditiei noastre am auzit miscare prin fort dar oricat am cercetat nu am gasit pe nimeni.

2 3

Pe partea de jos a peretilor se poate observa ca fortul a fost inundat, si asta nu doar o singura data. Ce este interesant este ca am vazut si urme de instalatii electrice care asigurau iluminarea fortului dar acestea au cazut prada probabil hotilor de fier vechi.

6 7

Se pare ca si altii incearca sa ajunga la un nivel inferior al fortului (la care accesul este blocat), am vazut urme proaspete de sondare a terenului. “Legenda” spune ca pe un nivel inferior s-ar face accesul la tunele subterane care leaga forturile de baterii si de un alt tunel care ar duce spre centrul orasului.

 5 1

Excursia a fost una de recunoastere, dar nu ne vom opri aici. Vor urma incursiuni mai detaliate in forturile (inca) accesibile din jurul Bucurestiului, bineinteles facute tot noaptea si pe care le veti gasi apoi povestite pe Avanpost.

Citeste mai departe
Avanpost Adventure

I shouldn’t be alive!

8

A dat-o din nou pe ninsoare asa ca ne aducem aminte “la gura sobei” aventurile din anul care a trecut. Ne ducem cu gandul in urma cu juma’ de an, la¬†o seara de vara in muntii Buzaului. Stransi in jurul focului cu o narghilea am inceput sa planuim aventura de a doua zi.

Urma sa plecam in traseu prin Subcarpati si sa ajungem la crucea inaltata langa Manastirea Carnu. Crucea aceea pe care o vedeam luminand in noapte, peste dealuri, de multi ani, starnindu-mi curiozitatea, dar la care nu reusisem niciodata sa ajung. Ne aflam departe de intrarea pe traseele marcate din zona asa ca am hotarat sa urmam potecile salbatice facute de porcii mistreti.

1

Dimineata a venit mai repede decat ne asteptam. Am strans bagajele, ne-am pregatit sulitele din lemn si am pornit la drum.

3 5 2 4

La ora amiezii satul era aproape pustiu. Era cald, liniste, nu se auzea nici un sunet si aveam senzatia ca suntem singurii supravietuitori ai unei apocalipse. Am inceput urcarea pe un deal fara nici o urma de poteca doar iarba crescuta pana la brau prin care ne croiam drum cu mare dificultate, sub soarele arzator, astfel ca in primele 20 de minute am consumat mai mult de jumatate din rezerva de apa pe care o luasem cu noi. Coborarea abrupta a fost mai dificila decat ne asteptam dar jos ne astepta drumul si o fantana care urma sa fie punct de popas si realimentare cu apa.

6 7 8 9

Trebuia sa urmam traseul pe muntele din stanga insa peretele prea abrupt nu ne permitea urcusul. Drumul facea o curba la dreapta asa ca singura solutie pe care o aveam era sa continuam sa mergem pe firul raului care isi facea loc, despartind peretele de stanca de drumul satului. Traseul pe rau… pe cat de dificil a fost pe atat de spectaculos, erai nevoit sa sari pe stanci si sa depasesti trunchiurile de pomi cazute de pe munte. De indata ce am gasit o zona care ne permitea urcusul am parasit cursul raului si am inceput sa urcam spre destinatie. A urmat un popas scurt apoi am continuat traseul prin padure.

10 11

Patru ore mai tarziu am ajuns la cruce. Vroiam sa ne intoarcem dar ne-am intalnit cu un localnic care ne-a propus sa continuam pe creasta muntelui intr-o zona de paduri virgine cu un peisaj extraordinar. Urma sa coboram apoi in dreapta pentru a intalni un drum care sa ne intoarca in sat.

13 12

Zis si facut, am urmat traseul de creasta, de data asta urmand poteci marcate. Am intrat in padure intr-o zona dificila: stanci acoperite de muschi pe care trebuia sa te cateri, coborari rapide in vai inguste si abrupte, o padure veche de sute de ani avand ca marturie o cruce de piatra cu inscrisuri chirilice pe care am intalnit-o in drumul nostru. Iesirile din padure lasau sa se vada panorama dealurilor din zona cu mici aglomerari de case, sate de munte ascunse printre dealuri.

17 14 15 16

Eram atat de atenti la ceea ce vedeam in jurul nostru incat nici nu ne-am dat seama cand ni s-a facut foame. Ne-a luat brusc pe toti in timp ce urcam o panta abrupta si pe care am abandonat-o la jumatate pentru un popas si un ospat cu bunatatile pe care le aveam la noi.

21 18 19 20

Urma sa coboram de pe creasta insa nu am gasit punctul de coborare. Am mers probabil mai mult decat trebuia imbatati de peisajele extraordinare care se asterneau la picioarele noastre. Se apropia seara si am hotarat sa abandonam traseul marcat si sa coboram in directia satului, sau cel putin acolo unde credeam noi ca se afla satul.

Nu mai aveam semnal la telefon asa ca eram pe cont propriu.

24 22 23

Coborare de urgenta, trebuia sa ne grabim, incepea sa apuna soarele si eram inca departe de civilizatie, intr-o zona complet necunoscuta si in care nu este neobisnuit sa te intalnesti cu porci mistreti. Planul initial era sa ne intoarcem in sat pana se insereaza astfel incat lanternele ramasesera acasa. Coboram prin padure in viteza maxima, in alergare pe unde se putea, pana cand terenul accidentat ne-a fortat sa incetinim ritmul.

Salvare! In fata, printre copaci am vazut un drum de piatra. Am coborat la el, se termina brusc. Ne-am uitat in directia de unde venea si o borna kilometrica noua purta pe ea numarul 7. Aveam o senzatie stranie: un drum nou, de piatra, pe munte, in salbaticie totala, care se termina brusc, vine de undeva dar nu duce nicarieri.Pur si simplu nu se incadra in peisaj. Si in toata atmosfera asta de mister, auzim in fata zgomote in padure. Asteptam incordati doar ca sa vedem cum apar dintre copaci doua caprioare. Se opresc, ne arunca o privire si pleaca mai departe.

Urmam drumul, in graba, si dupa ce intalnim o noua borna kilometrica cu cifra 6 ne dam seama ca ne duce in directia gresita, facand o curba la dreapta. Parasim drumul prin stanga intrand din nou in padure si reluam coborarea prin desis, ghicind mai mult directia in care mergeam. Se inserase, era ora 9 si incepeam sa luam in calcul varianta de a innopta in padure.

Coborarea s-a terminat brusc cu un rau care semana perfect cu cel pe care pornisem in traseu. Strajuiti in stanga si in dreapta de munte, doar firul apei isi facea drum prin valea ingusta. Eram in salbaticie, nu stiam unde ne aflam si cat de departe suntem de civilizatie. Stiam insa ca acesta e raul pe care pornisem si ca daca il urmam putem ajunge la drumul care sa ne duca in sat. Acum nu mai aveam cum sa ne ratacim (cel putin asa credeam) dar traseul pe rau era extrem de dificil. Apa urma un fel de labirint prin desisurile salbatice, cotind pe dupa stanci si fara sa-ti dea posibilitatea sa vezi mai mult de cateva zeci de metri in fata.

Eram extenuati si am continuat pe rau cat am putut. Ne gandeam sa gasim o zona fara stanci unde sa putem sa iesim din rau, sa gasim un loc unde sa punem tabara peste noapte. Atmosfera era ca de poveste, era 10 noaptea, nu mai vedeam aproape nimic si eram doar noi in vale, uitandu-ne la conturul muntilor al caror profil se vedea pe cerul din ce in ce mai negru.

Acela a fost momentul cand am intalnit drumul! Fericire maxima! Nu cred ca exagerez daca spun ca probabil acelasi sentiment l-a avut si Columb cand a strigat, PAMANT!!! Ne-am simtit salvati, am rasuflat usurati, deja toate problemele noastre se terminasera, am luat o pauza bine-meritata si am mancat. Dupa calculele noastre in maxim jumatate de ora ar fi trebuit sa fim acasa. Am pornit agale pe drum si dupa vreo 10 minute am intrat intr-un sat. Eram convinsi ca al doilea sat urma sa fie al nostru. Se facuse aproape 11 cand am ajuns la o rascruce de drumuri.

Batem la poarta unui localnic si intrebam de satul nostru. Omul parea blocat, am crezut pe moment ca e putin ametit de bautura, si ne-a aratat ca satul nostru este exact din directia in care veneam, dar peste dealuri. Stupoare, ne aflam la 30-40 de kilometri de casa. Cel mai simplu si cel mai sigur era sa ajungem la prima gara de tren si sa urmam calea ferata catre casa.

A doua veste proasta era ca ramasesem fara tigari si sansele erau minime ca la 11 noaptea sa gasesti de unde sa cumperi intr-un sat de munte. Am urmat indicatiile catre gara si dupa ce ne-am ratacit pe drumurile din sat am gasit un bar deschis. Popas pentru tigari si o bere si recalcularea traseului.

Localnicii din bar, clar ‚Äúimpresionati‚ÄĚ de aspectul nostru (patru ‚Äúnebuni‚ÄĚ murdari din cap pana in picioare, cu sulite in mana si cutite la brau, nu e tocmai ceva ce vezi in fiecare zi), dupa deja clasicele ‚Äúce e cu voi?‚ÄĚ , ‚Äúde unde veniti?‚ÄĚ si mai ales, ‚Äúde ce ati facut asta?‚ÄĚ, ne-au indrumat catre gara si ne-au sfatuit sa asteptam pana dimineata cand urma sa vina un tren pe care sa il luam pana in sat sau mai era varianta a doua, sa mergem pe calea ferata mai mult de 30 de km.

In cele din urma unul din baieti ne-a dus cu masina pana la gara. Se facuse frig, am scos toate hainele pe care le aveam la noi si ne-am imbracat.Am petrecut acolo un timp, bucurandu-ne de senzatia aceea de confort si siguranta pe care o oferea lumina calda a felinarului. Ne-am facut curaj si am plecat mai departe.

26 25

In fata nu se vedea decat negrul noptii, nici o lumina si nu se vedeau decat varfurile negre ale plopilor care se aplecau deasupra noastra. Era vreme de furtuna, vantul se intetise si am luat decizia sa ne intoarcem in gara. Apare un cfr-ist care ne intreaba de sanatate. Ii povestim ce e cu noi, ca ne-am intors sa nu ne prinda furtuna, dar ne-a incurajat sa mergem ca ‚Äú‚ÄĚsigur nu o sa ploua‚ÄĚ.Atat de siguri am fost de spusele lui, incat parca insusi Sfantul Ilie ne-ar fi promis ca nu da ploaie (doar e localnic, e taran, e crescut aici de mic, taranii stiu cum sta treaba cu vremea). L-am ascultat…

Dupa 20 de minute de mers a inceput furtuna. Fulgerele brazdau cerul, vantul se intetise si de sus curgeau suvoaie de apa. Era din ce in ce mai dificil sa mergi prin pietrele de pe calea ferata si vremea nu tinea deloc cu noi. Am incercat sa ne adapostim sub copacii de la marginea dealului dar vantul rece se simtea parca din ce in ce mai tare. Dupa doua ore de mers prin ploaie mai aveam de parcurs mai mult de jumatate din distanta. Treceam prin paduri, peste poduri, prin lanuri de porumb si urmam sinele de tren. In jurul nostru totul pustiu si nici o urma de civilizatie, cautam cu privirea sa vedem o casa cu ferestrele luminate dar eram in salbaticie. Cand prin padure, in jurul nostru, se auzeau tot felul de sunete ciudate care faceau sa ti se ridice parul de pe ceafa, sina de tren era calauza noastra care stiam ca ne va duce acasa.

Doi dintre noi mergeau mai in fata si pe nepregatite, fara nici un alt avertisment, am auzit din stanga un urlet de urs. Creierul meu refuza sa creada pericolul in care ne aflam, si am sperat cu toata sinceritatea ca halucinez din cauza oboselii. Am incercat, chiar, sa ma conving ca e doar o nalucire, dar panica de pe fata camaradului meu m-a convins ca situatia e intr-adevar groasa.. Am scos petardele si le-am aprins, le-am aruncat in directia lui si am inceput sa racnim cu totii, de parca am fi vrut sa acoperim pocnetul petardelor. I-am vazut umbra cum se indeparta printre copaci si am plecat si noi , repejor, mai departe. Cum nici unul dintre noi nu aveam pantaloni de schimb, nu avea rost sa mai zabovim, asa ca ne-am continuat drumul.

Drumul pana acasa a fost fara alte peripetii, doar oboseala si dorinta de a ajunge la destinatie. La 4 dimineata intram pe poarta, extenuati dar bucurosi ca am ajuns cu bine acasa. Ce bucurie! Am aprins o narghilea si am fumat-o in liniste, privind rasaritul. M-am trantit in pat si nu stiu daca am adormit sau am lesinat, caci a fost cea mai rapida trecere in lumea viselor de care am avut vreodata parte.

Citeste mai departe
Avanpost Adventure

2015 – Aventura incepe!

2015 aventura incepe header4

2015 este anul in care putem incepe cea mai frumoasa aventura din viata noastra. Vom calatori pe motoare, vom urca pe munti si vom porni in expeditii, ne vom depasi limitele, ne vom antrena si ne vom simti perfect traind asa cum ne place noua cel mai mult: dincolo de problemele de zi cu zi, cat mai departe de confort si cat mai aproape de natura.

Va multumim ca sunteti alaturi de noi iar cei care vor mai multa adrenalina puteti face pasul de a ne insoti in fiecare din cele mai interesante aventuri care urmeaza!

Va uram un an cat mai bun, un an de aventura!

Citeste mai departe
Avanpost Adventure

Primul drum cu motorul nu se uita niciodata :)

Viewty

S-a inserat si lumina galbuie a becurilor de pe strada fac sa para mai putin friguroasa seara asta de noiembrie, acum vreo 6 ani. Era prima oara cand ma urcam pe un motor, ca pasager. In fata cladirii, D sta langa CBR-ul negru, vin spre el, il salut, ma intreaba zambind daca sunt pregatit eu raspund ca da. Eram fata in fata cu experienta necunoscutului, ce ar fi putut fi oare mai interesant? Imi leg sireturile de la bocanci, imi pun casca iar D imi arata cum sa-i prind curelusa. Imi explica cum trebuie sa stau, cu palmele lipite de rezervor, imi pun manusile, se urca pe sa, ma asez si eu. Mi se pare ca stau foarte sus intr-o pozitie extrem de nesigura: singurele puncte de contact cu motorul sunt saua, scaritele de la picioare si rezervorul. Complet diferit fata de scaunul din masina.

Pornim¬†incetisor pe stradutele din spate de la Batistei. Stau ca un rucsac, nu fac nici o miscare si il urmez pe D¬†la fiecare aplecare pe care o face in viraje. Imi dau seama cat de stabila este motocicleta: trecerile printre masini se fac cu o precizie milimetrica, de chirurg.¬†Teama s-a dus de la primele sute de metri. Imi place la nebunie, e prima oara cand traiesc aceasta experienta¬†si ma gandesc ca ajungem prea repede acasa, cu masina drumul era de obicei mai lung si mult mai plictisitor. Oprit la semafor, D isi ridica viziera si ma intreaba: “Iti place?” Eu dau din cap larg ca “Da!!!” ce intrebare o mai fi si asta?

Ajungem in fata blocului la D acasa. Ne dam jos: “Cum ti s-a parut?” Raspund scurt si imperativ: “Mai vreau!” iar D incepe sa rada. Urcam sus la el, nu stiu ce program are in seara asta¬†dar vreau sa ma mai dau. Fumam o tigara si nu ma gandesc decat la cum a fost drumul pe motor. D imi da o pereche de pantaloni mai grosi cu protectii, un fular, era cam¬†frig afara, se facuse 12 noaptea. Ne echipam si coboram. CBR-ul inca mai avea motorul cald si astepta cuminte sa iesim la joaca. Urcam¬†pe mobra si pornim¬†din loc.

De data asta mai multa adrenalina: am mers pana la iesirea spre autostrada si apoi ne-am intors in oras. Aplecat pe curbele de la Unirii de la fantani si tras de gaz pe splai. Eram in al noualea cer. Tremuram de frig dar nu voiam sa ma opresc sub nici o forma. Ma simteam ca un peste care traise toata viata pe uscat iar acum descoperise apa.

Intorsi la D acasa am stat cateva ore de vorba. Se uita la mine si zambea: stia foarte clar ca nu mai am cale de intoarcere. One way ticket si trenul asta nu mai opreste in nici o statie.

Citeste mai departe
1 2 3 4
Page 3 of 4