close

Avanpost

Avanpost Action

Intra in AVANPOST pentru Asaltul Lupilor!

web2_web

Echipa Avanpost va fi prezenta la evenimentul organizat de Asociatia RunCorp “Asaltul Lupilor” pe data de 25 octombrie 2015.

Evenimentul la care vom participa va consta dintr-o cursa cu obstacole in teren accidentat, cu specific militar. Va fi o provocare fizica si psihica care va testa rezistenta fizica, agilitatea, forta si spiritul de echipa.

Desi cursa este destinata tuturor, indiferent de nivelul de pregatire fizica, echipa Avanpost va efectua acest exercitiu la un nivel de performanta caracteristic unor luptatori gata sa faca fata oricaror provocari.

web1

– cei care doresc sa se inscrie in echipa Avanpost trebuie sa aiba o conditie fizica buna si sa poata participa la antrenamente destinate sportivilor de nivel mediu-avansat
– ne vom antrena impreuna, o data pe saptamana, in weekend, in Bucuresti
– cursa va avea loc langa Ploiesti, la Strejnic
– detaliile privind deplasarea le vom stabili cu o saptamana inainte de eveniment
– costul participarii la Asaltul Lupilor este de 90 RON de persoana iar data limita de inscriere este 26 septembrie 2015

Pentru inscriere completati formularul urmator:

[contact-form to=’alex@airpost.net’ subject=’Inscriere echipa’][contact-field label=’Nume’ type=’name’ required=’1’/][contact-field label=’Email’ type=’email’ required=’1’/][contact-field label=’Telefon’ type=’text’ required=’1’/][contact-field label=’Facebook’ type=’url’/][/contact-form]

Pentru mai multe informatii ne puteti contacta pe Facebook, pe email la info@avanpost.army sau puteti lasa un comentariu mai jos.

Adresa de Facebook a evenimentului este: https://www.facebook.com/events/1542361812716349/

Citeste mai departe
Avanpost Combat

Iesirea din strangularea ghilotina

frame3

Video instructional care prezinta una din tehnicile care pot fi aplicate pentru a iesi dintr-o strangulare ghilotina.

ATENTIE! – aceasta este o tehnica “de urgenta”. Momentul in care ai ajuns intr-o astfel de strangulare, este unul foarte periculos, din care nici un procedeu nu iti poate garanta 100% ca vei iesi nevatamat.
Tehnica prezentata este ultima solutie si pentru a functiona , viteza este cruciala, deci trebuie aplicata fara a ezita, altfel poate fi prea tarziu!

Citeste mai departe
Avanpost

Intoarcerea acasa

road2

Totul a inceput cu o rutina ucigatoare de suflet. Apoi cu niste accidente ale unor prieteni de-ai mei pe care i-am vazut cu picioarele rupte sau si mai rau, pentru ultima oara. Multi ani si multi kilometri au insemnat si multe lucruri vazute. Cu toate ca tinem minte doar lucrurire frumoase, in mintea noastra se ascund si lucruri pe care mai bine nu le traiam.

Unele probleme tehnice, faptul ca nu aveam cauciuc pe spate si ca ma mutasem cu serviciul m-au facut sa ma urc din ce in ce mai putin pe motor in ultimele luni. In plus, undeva in mintea mea se cuibarise si un pic de teama: nu se poate uita atat de usor momentul in care iei de jos casca unui prieten si din ea se scurge sange.

Amintirile se racisera, iesirile cu motorul au fost din ce in ce mai rare, fara emotie, fara sentiment, eram ca un om aflat pe masa de operatie, sub anestezie generala. Am pus motorul la vanzare, macar sa se bucure cineva de el, dar nu l-a cumparat nimeni. In fiecare zi treceam pe langa el fara sa-l mai bag in seama. Simteam ca ceva e in neregula dar lasam lucrurile sa curga.

Doar ca astazi un prieten m-a rugat sa-l iau pasager, sa vada si el cum este. Am luat cheile si am coborat la motor. Statea parcat de mult timp fara ca nimeni sa-l miste din loc. Pe el se pusese un strat gros de praf cu dare lasate de ploile din timpul verii. Oglinda ii fusese strambata de cineva neatent care in trecere s-a agatat de ea iar un fir ii cazuse de dupa carena si atarna langa discurile de frana pe care se pusese rugina. Fara ca nimeni sa aiba grija de el, timpul incepuse sa isi puna amprenta mult mai rapid si mult mai dramatic.

Si atunci mi-am dat seama ce am pierdut.

I-am reparat cablul care atarna, i-am strans suruburile si l-am curatat de rugina. M-am urcat pe el si l-am dus la spalatorie. Dintr-o data, totul a revenit: anestezia s-a dus si chiar daca unele lucruri inca mai dor, am inceput sa simt din nou crampeie de fericire.

road3

Nu am facut un drum lung: m-am plimbat hai-hui si fara destinatie prin comunele din jurul Bucurestiului. Am redescoperit sentimente cunoscute in locuri noi prin care treceam. Iar cand am oprit pe dreapta si m-am intins in iarba de la marginea soselei, simtind mirosul de motor incins si auzind tacanitul tobelor care se racesc, am stiut ca in sfarsit m-am intors acasa.

Citeste mai departe
Avanpost

In Memoriam Mario Rider

10556275_779616148744233_6037299838835431978_n

“Bai mane, ia zi, prin August, incolo, te bagi la o iesire cu motoarele la munte? Si mai este patinoarul parasit la care trebuie sa mergem…” Am zis ca da si asteptam sa stabilim in detaliu pe unde o sa calatorim. Acum ma uit la telefon si stiu ca nu o sa mai primesc nici un apel de la Mario. O viata de om si toate aventurile pe care urma sa le facem impreuna s-au curmat brusc, odata cu manevra facuta de o Dacie 1310 a carei sofer nu s-a asigurat la intersectia cu un drum secundar.

Luni dimineata stirile care anuntau accidentul de la Medgidia apareau una dupa alta pe internet. “Motociclistul nu a supravietuit”. Telefoanele incepusera sa sune: “Ai auzit mane de Mario?” Ma gandesc initial ca nu are cum sa fie adevarat, probabil e la spital in stare grava, nu are cum sa fi murit. Dar adevarul face sa simt ca totul in jurul meu se opreste. Il vad in pozele de la locul accidentului, intins pe jos, fara suflare, iar de sub folia termica ii recunosc cizmele Sidi de care era atat de mandru.

Atata tristete acum fiindca inainte… nu aveai cum sa fii trist alaturi de Mario. Cu optimismul lui molipsitor, mereu cu zambetul pe buze, te facea sa ai incredere ca lucrurile nu pot merge decat in bine. Un prieten adevarat caruia ii pasa sincer de tine si nu te-ar fi lasat la greu chiar daca trebuia sa faca sacrificii pentru asta.

Iubea motoarele si era unul dintre cei mai experimentati motociclisti pe care i-am cunoscut. I-au placut activitatile noastre si a sustinut Avanpost inca de la inceput… facusem deja impreuna planuri pentru urmatoarele actiuni.

De luni dimineata insa… raman doar amintirile frumoase traite alaturi de un om deosebit.

Si ramanem noi, prietenii lui, cei care l-am cunoscut si care o sa ii ducem dorul. Cei care il vom purta in sufletele noastre, cu noi, in orice moment.

Ramas bun, prieten drag!

1185238_702927119746470_693568017_n 10616624_821236851248829_2829995970944990433_n 10312890_727286183977230_4745392406827752817_n 906397_796682287037619_3631183374312588976_o

400788_301854073187112_988310889_n 856184_653513278021188_2089690000_o 11242788_883395178407057_4292273547964565403_n 10624577_797411420298039_1599696783543208648_n

 

Citeste mai departe
Avanpost Knowledge

De ce Facebook iti afecteaza negativ antrenamentul?

Facebook Logo 16:9 hires PNG

Petrecem 9 ore pe zi in fata ecranelor: monitoare, telefoane, televizor. Tehnologia nu este ceva negativ dar faptul ca ajungem sa traim un sfert din viata conectati la o lume virtuala dovedeste ca in loc sa controlam noi tehnologia si felul in care o folosim, aceasta ne controleaza pe noi.

S-a strecurat si in salile de antrenamente, cu totii purtam cate un pic de vina: cand alerg pe banda ascult muzica in castile conectate la telefon. Se intampla sa mai primesc un apel, sa raspund gafaind si sa incerc sa port o conversatie. In pauzele dintre serii mai arunc o privire pe Facebook sau verific daca nu am primit vreun email. Antrenamentul s-a transformat deja intr-o multitudine de actiuni din care multe nu au legatura cu pregatirea fizica.

Si totusi, de ce nu e bine?

In primul rand fiindca ne detasam de momentul prezent. Pierdem concentrarea pe ceea ce facem. In timpul unui exercitiu trebuie sa te concentrezi la miscare, la respiratie, la grupele musculare care participa la efort. Trebuie sa fim atenti la noi, sa ne urmarim (cel mai bine intr-o oglinda), sa fim ancorati in prezent, sa simtim cum reactioneaza muschii la exercitiu. Foarte importanta este detasarea mentala de orice alt subiect decat exercitiul care trebuie executat.

9551245094_ff04f01779_o

Mai poti face asta intre un mesaj pe Facebook si un selfie postat pe Instagram? Iar pe parcursul urmatoarei serii te poti concentra la cum executi repetarile sau te gandesti la cate like-uri ai primit?

Cel putin pe perioada antrenamentului nu lasa tehnologia sa te controleze. Concentreaza-ti atentia la propria persoana si lasa restul deoparte timp de doua ore. Sunt orele in care te construiesti, in care iti modelezi incetul cu incetul propriul corp. Nu e usor, dar si asta e un antrenament pe plan mental: lasa telefonul deoparte si munceste pentru tine.

 

Citeste mai departe
Avanpost Adventure

La Marea Neagră prin țări străine (3)

11249152_10206631280156055_5714060317236455317_n

Ziua a treia – Printre valurile albastre – autor: Ovidiu Bonyhai

Încă de la începutul planificării călătoriei glumeam pe seama voiajului pe mare: “ce tare ar fi să prindem o furtună pe Marea Neagră”.

Ne-am trezit pe rând, unul după altul, în jur de 5:30 am. De abia se crăpase de ziuă. Tangajul se întețise atât de tare încât aveam impresia că voi cădea din pat. Mă și vedeam rostogolindu-mă pe podeaua de lemn a cabinei. Am ieșit pe punte să fumăm o țigară. Orizontul părea destul de sumbru. Răzleț, câte un fulger prevestea ce urmă să vină. Parcă și porcii o luaseră razna. Guițatul lor agitat treziseră tot vasul. Eram pe de-o parte curios, fascinat, dar totodată și puțin speriat. Mă consideram pe mâini bune, cu echipajul ăsta de marinari bulgari sigur sunt in siguranta. Deja căutam cu privirea bărcile de salvare. Identificasem două, mă simțeam deja mai linistit. Apoi, brusc, mi-am adus aminte de mașină, cum îmi voi salva mașina? Prostii, treci înapoi în pat, mai ai două ore de somn până la micul dejun.

Dimitrov, omul bun la toate, ne dă deșteptarea în fiecare dimineață:

“- Breakfast, breakfast.” Bate la fiecare ușă, apoi o deschide fără nicio jenă. Probabil a văzut multe la viața lui, așa că nimic nu-l mai poate surprinde.

IMG-20150804-WA0004

Arunc o privire pe geamul mătuit de timp al cabinei și brusc mă cuprinde un fior. O perdea de apă năvălită de pe puntea superioară îmi acoperă priveliștea. E clar, a început potopul. Sper ca Sevastopolia să reziste la fel de bine ca Arca lui Noe. Nu pot estima înălțimea valurilor, dar nu arată deloc ca la țărm. Privirea îmi cade pe cutia de Metoclopramid, oare ar fi cazul să iau unul? Violeta mi-a spus aseară că n-a mai rezistat și a apelat la medicamente. Mă uit pe geam și la intervale regulate de timp văd ba cerul gri brăzdat de fulgere, ba valurile imense ale mării. Din când în când, la fel de repetitiv perdeaua de apă îmi acoperă priveliștea.

Îmi fac un pic de curaj și-i invit pe Alexa și pe Alex să fumăm o țigără pe punte. Acceptă, în ciuda protestelor lui Cristi. Până la urmă ce se poate întâmpla … ne vom retrage pe hol. Cel puțin am încercat.

Ne întâlnim cu Dimitrov care ne atrage atenția: “Danger out, atention. Look! Water! – arătându-ne podeaua holului ca și cum aceasta ar fi plină de apă. Înțelegem mesajul, îl aprobăm și mergem mai departe. După câteva încercări eșuate reușim să deschidem ușa spre punte. Vântul puternic aproape că ne-o trântește în față. Tragem câteva fumuri apoi Alexa face câțiva pași pe punte. Alex era deja afara făcând dansul ploii. Voia furtună, acum vede cum este. Cristi, ajuns în spatele nostru: “Unde va duceti? Treceti înapoi!”

Alexa îl ignoră, continuându-și drumul. Apa îi depășea gleznele iar tricoul era deja fleașcă. Pana la urma se întoarce spre hol unde îi sustrage ștrengărește prosopul cuibărindu-se spre el. “Ți-a trebuit să ieși afară” – o mustrează Cristi adăugându-i un zâmbet de consolare.

Furtuna pare să se întețească. Fulgerele se sparg în mare tot mai aproape de navă. Sunetul puternic al tunetelor acoperă guițatul porcilor. Peisajul este desprins parcă dintr-un film apocaliptic hollywoodian. Vaporul își continuă traseul spre Batumi iar marinarii ignoră furtuna de parcă ar fi o zi însorită. Suntem de mai bine de șase ore în furtună iar vremea nu pare să se îmbunățească in curand.

 

Ne bagam la somn si ne trezim înainte de cină. Ce poți să faci altceva decât să dormi pe-o vreme ca asta. Ploaia se oprise. Răzleț mai cădeau câțiva stropi, dar deloc deranjanți.

11781727_10206631283036127_4409876710548838428_n

Nu se întâmpla multe pe vas, dar când se întâmpla se vorbește despre eveniment ore în șir. Tiriștii georgieni au avut parte de puțină aventură astăzi. În timp ce hrăneau porcii, unul dintre ei a scăpat și-a luat-o la goană pe punte. Spectacolul a fost atracția zilei. Patru tiriști alergau porcul pe punte într-o încercare disperată de-al prinde. S-au făcut tot felul de glumițe: lăsa-l să zburde, hai să-l tăiem, șamd. Într-un final, neastâmpăratul a fost prins și băgat înapoi în tir.

Seara ne-a prins pe toți în mici bisericuțe pe puntea vaporului. Se discuta politică, aventuri marinărești, despre orice. Un tirist giorgian, pe nume Josif, zis Șoșo, a spart atmosfera. I-am aflat numele când Joe a încercat să-i spună că el tranportă bunuri NATO și i-a explicat “NATO, pace.”, iar georgianul spune: “Tu, NATO, eu, Josif.” Era singurul care de la începutul călătoriei a fost mai mult cuprins de vraja lui Bachus decât de-o stare de luciditate. Ni l-a prezentat pe cel mai bun prieten al lui, împreună cu mesajul: “niciodată la prieteni să nu dai bere de băut, asta e doar pentru dușmani, întotdeauna prietenii să ți-i cinstești cu vodcă sau vin.” L-a adus pe Boris Yeltin, cel mai bun prieten al lui de la începutul călătoriei pe care l-a împărțit frățește cu noi. Fiecare a primit o porție generoasă din vodca Yeltin, Șoșo adăugând de fiecare dată: “Kolektiv!”

IMG-20150804-WA0007

L-am ales pe Igor ca partener de discuție. Mi-a elogiat în termeni grandioși Mama Rusie și administrația Putin. Am petrecut ceva vreme povestind despre cât de frumoasă e Rusia, despre faptul că URSS/Rusia n-a avut niciodată un președinte rus 100% de durată: Lenin (evreu), Stalin (georgian), Hrusciov (ucrainian), Brejnev (ucrainian), Andropov (rus, dar președinte doar doi ani), Cernenko (și ăsta avea o problemă), Gorbatchiov (evreu), Yeltsin (evreu), doar Vladimir Putin este fiu al Mamei Rusia. Igor, fiu de ambasador, își alegea cu mare atenție răspunsurile, oferind întotdeauna o versiune diplomatică, căutând să-și mulțumească interlocutorul, sau cel puțin să nu-l supere.

Solidaritate

Întorcându-mă la Joe, am aflat ce înseamnă solidaritatea românilor în Spania. Joe efectua o cursă pe ruta UK – Spania. Conținutul, mai mult decât generos: pulpe de curcan. Ca un bun administrator al mărfii și-al procedurilor de descărcare/încărcare, lui Joe i-au rămas câteva lăzi, pe care dintr-un spirit de solidaritate cu conaționalii din Spania, urma să le împartă cu aceștia.
Și-a adus aminte că are un “prieten”, mai calic el din fire, care, de fiecare dată când Joe se întorcea dintr-o cursă, îl suna cum acesta intra în Spania. O atenție, o ciocolată, ceva, ceva omul aștepta.
Surpriza lui Joe pentru el avea să fie pe măsură. Primește Joe telefonul de control la intrare în Spania. Confirmă iminenta sosire acasă, cerându-i acestuia să se prezinte la locul stabilit cu un cărucior cât mai mare pentru un bagaj voluminos și cu greutate.

Cinzeci de kilograme de pulpe curcan au fost descărcate în căruciorul buclucaș. Bineînțeles, acesta n-a rezistat, roțile s-au rupt, dar omul nu renunța. S-a chinuit, a tras căruciorul, l-a împins, orice numai să nu renunțe la “pradă”.

“- Uite bă la el cât de hămesit. Scoate scântei căruțul ăla de la trasul pe asfalt dar n-ar renunța la nimic de acolo. Ce ți-e și cu oamenii ăștia” – își spuse Joe în sine lui plin de amărăciune.

Citeste mai departe
Avanpost Adventure

La Marea Neagră prin țări străine (2)

IMG-20150801-WA0002

Ziua a doua – Tăcerea porcilor 

Sunt obișnuit să adorm la ore târzii, de multe ori mă duc la culcare când vecinii mei de-abia se trezesc. E aproape miezul nopții iar eu mă uit în larg căutând cu privirea alte vapoare. Poate unul mai rapid, un fast ferry. Vaporul nostru înaintează cu 20 km/h. În partea din spate a vasului sunt “cazați” porcii. De fapt greșisem, sunt patru TIR-uri cu porci. Simfonia pe care o fac, cu greu poate fi reprodusă. Guiță pe toate tonurile posibile. S-ar potrivi (adaptată) replica lui Anthony Hopkins din “Tăcerea mieilor”:

“- Guys, did the pigs stop screaming?”

Timp de trei zile îi voi auzi zilnic. Încerc să mă obișnuiesc cu ideea.

IMG-20150804-WA0009

Surprinzător, m-am trezit foarte fresh. Tangajul vaporului a început să se accentueze. De fapt el ne-a trezit pe fiecare, pe rând. Un călător mai îndrăzneț și-a scos salteaua pe punte. Probabil n-a mai suportat umezeala din cabine. Dormea fără nicio problemă, nu-l deranja nimic, nici măcar “muzica” porcilor. Atmosfera e atât de umedă încât am transpirat instant pe puntea vaporului. Din instinct scot telefonul din buzunar, No signal. Forțez și îmi încerc norocul, “manual carrier search”, Vodafone TR, Turkcell și Avea. Încerc fără succes să mă conectez la una dintre ele. E clar, telefonul recepționeaza semnalul dar nu se poate conecta. Dezamagit, fac câteva poze și mă îndrept spre sala de mese. Urmează micul dejun.

IMG-20150731-WA0019

Dacă n-ați fost niciodată într-o tabără, încercați o astfel de călătorie. Ceai, pâine, unt, roșii, câteva felii de salam, o felie de cașcaval și puțin gem. Totul aranjat cu artă pe-o farfurie îngălbenită de trecerea timpului. Până și decorul te aruncă în acea perioadă. Unele lucruri parcă nu se schimbă niciodată. Poftă bună.

IMG-20150804-WA0012

Am petrecut câteva clipe pe puntea vasului admirând răsăritul. Ceva îmi spune că arată altfel, parcă nu e la fel cu cel din Vama Veche. Vântul și porcii sunt cei mai gălăgiosi parteneri de călătorie, apoi copiii celor doua familii de bulgari. Afurisții ăștia mici n-au pic de astâmpăr. Suntem aproape toate națiile din jurul Mării Negre pe acest vapor: români, bulgari, georgieni, ruși. Încă n-am identificat turci și ucrainieni.

Igor, băiatul unui fost ambasador rus la Teheran, le-a dezvăluit Alexei și lui Cristi motivul călătoriei lui cu acest vapor. În cala vaporului se odihnea o adevărată bijuterie auto. Alexa caută un loc bun de citit pe vas și-l găsește pe singurul bancă la umbră, lângă Igor. Nerăbdător să-și spună povestea, pune repede o întrebare de complezență (“Do you read for pleasure or for work?”), după care îi explică: lucrează pentru o companie rusească, sprijinită financiar de un mare investitor rus, care tocmai a terminat prototipul unei mașini de cursă de formula 3, el fiind unul dintre ingineri. “Yes, people think there is no science in Russia anymore, but we do quite good for ourselves,” îi explică el într-o engleză perfectă, cu accent britanic. Călătorește, împreună cu un coleg, în Georgia, ca să poată testa mașina în valoare de 1 milion de euro undeva lângă Tbilisi, pe un circuit, ferit de ochii publicității, dornică, după spusele lui, să-i vadă eșuând.

“Do you want to see it?”, întreabă el. “Sure,” îi răspund Cristi și Alexa, și împreună, coboară în cala întunecată și fără oxigen. Cu telefoanele mobile își luminează calea până la remorca pe care Igor o deschide, radiind de mândrie personală și națională. Mașina arată într-adevăr impresionat, îmbinările sunt perfecte, detaliile tehnice pe care Igor se chinuie să le explice par și ele competitive. Fac câte poze și se întorc pe punte, continuând o discuție în care Igor elogiază natura umană și rezultate ei, din orice țară ar veni și orice culoare de piele ar avea.

Am dormit, mult, mult prea mult față de cât dorm în mod normal. Mesele pe vas sunt respectate cu strictețe, așa că somnul rămâne varianta cea mai bună dacă nu ai chef de socializare. Ziua trece mult mai greu pe vapor, orele se scurg infinit mai lent, iar minutele par a fi fără de sfârșit.

N-am să vă povestesc prea mult despre masa de prânz: o supă cu mult Delikat, o pulpă de pui la grătar cu orez simplu și-un desert autentic bulgăresc. Îmi place ospătarul, un domn care schițează o proastă dispoziție tot timpul, dar de la care am obținut acordul să folosim congelatorul vasului și de câte ori avem nevoie gheață pentru suc. Ba mai mult, ne-a oferit contra modicei sume de 1,5 € câte o doză de bere, ospitalitate balcanică, ca-ntre popoarele vecine și prietene.

IMG-20150803-WA0002

Evrika!!! Am prins turcii. Cred că niciodată nu i-am iubit mai mult pe turci ca acum. Navigând de-a lungul coastei Turciei am prins semnal 3G de la Turkcell. Facebook, Instagram, Whatsapp, email, pe toate le-am deschis. Fire altruistă, am creat și-un hotspot pentru Cristi și Alexa. Doar nu era să mă bucur singur de realitatea virtuală. Deși eram înconjurat doar de apele calme ale Mării Negre mă simțeam ancorat în civilizație. Aparent doar, pentru că la fel de spontan cum a apărut, semnalul 3G a și dispărut. M-am întors din scurta călătorie virtuală, înapoi, în liniștea tulburată doar de guițatul porcilor și vuietul din ce în ce mai slab al vântului. Parcă liniștea se așternea în asfințit. Au tăcut și porcii.
Soarele, obosit și el de atâta strălucire, s-a coborât lin în orizontul îndepărtat al mării. Se înoptase.

IMG-20150804-WA0000

Colegii prahoveni de călătorie ni s-au alăturat la mica noastră șuetă. Monopolizasem una dintre băncuțe. Devenise un mic teritoriu românesc chiar dacă nava era sub pavilion bulgar. Româna era a doua limbă oficială la bordul vasului Sevastopolia.

Am aflat că Andrei si Dana s-au întors recent din Spania, unde au locuit mai bine de zece ani, atrași de mirajul câștigului rapid. Cineva le oferise 9.000 € pentru transporturi de marfă cu TIR-ul pe ruta Germania – Georgia. Poveștile despre șederea lor în Spania și munca prin toată Europa au fost deliciul serii. Andrei a transportat de-a lungul carierei lui de tirist de la portocale la eoliene, de la cisterne de benzină la structuri de poduri pentru autostrăzi, de la dopuri de pet-uri la diverse echipamente pentru NATO. Soția i s-a alăturat recent în aceasta fenomenală construire a Europei. Știți reclama Petrom-ului cu “Țara lui Andrei”, aici putem vorbi linistit de “Europa lui Andrei”, ba chiar mai mult. Din Maroc în Belarus, din Scoția în Italia, din Portugalia în Iran, din Germania în Georgia, Andrei a străbătut sute de mii de kilometri în cabina TIR-ului său pe care cu mândrie îl numește, “prima lui casă”.

Va urma.

Autor: Ovidiu Bonyhai
Fotografii: Ovidiu Bonyhai

 

Citeste mai departe
Avanpost Adventure

La Marea Neagră prin țări străine (1)

header

Prietenii nostri, Ovidiu, Alex, Alexa si Cristi au pornit ieri intr-o calatorie de doua saptamani care ii va purta prin Bulgaria, Georgia, Armenia si Turcia, traseu parcurs cu vaporul si pe patru roti. Ii vom urmari pas cu pas publicand impresiile lor de calatorie.

Ziua întâi – Întoarcerea în anii 80 – autor: Ovidiu Bonyhai

Ceasul a sunat enervant de insistent. Era ora patru dimineața. Apucasem să dorm câteva ore. Bagajele erau făcute, aventura putea să înceapă.

București – Vama Veche – Varna (Bulgaria) – Batumi (Georgia) – Tbilisi – Erevan (Armenia) – Capadoccia (Turcia) – Pamukale – Istanbul – Edirne – București. Ăsta ar fi în linii mari traseul ales pentru acest concediu. Ca o paranteză, o bună parte din acest itinerariu e parcurs pe Marea Neagră, segmentul de dus dintre Varna și Batumi la bordul vasului Sevastopolia.

IMG-20150731-WA0005

Nu renunț prea ușor, dar în momentul în care am intrat în sediul Navbul din Portul Varna m-a cuprins o stare de panică. Pereți scorojiți, tencuială căzută, încăperi abandonate și un miros pe care cu greu l-aș putea defini, dar pe care cu siguranță îl regăsești în cele mai infecte WC-uri. Părea o Doftana a zilelor noastre. Vegetația abundentă din jurul clădirii accentua impresia unui loc pierdut în timp.

poza5

Autobuzele vechi abandonate în curtea Navbul  completau perfect acest muzeu al relicvelor comunismului bulgar.

poza1

Mister Nikolai, agentul de turism care se ocupă de îmbarcarea pasagerilor era în pauza de masă. Am fost invitat de-un aghiotant de-al lui să iau loc pe canapeaua de vinilin, model din anii 70, probabil adusă acolo în momentul când vama a fost inaugurată cu mare fast de Todor Jivkov.

“- Don’t worry, there is time enough” îmi spuse bătrânelul asezându-se încet pe scaun în timp ce răsfoia un soi de Libertatea locală. Era ora 12:30 iar eu nu puteam să mă decid: aștept în holul cu miros înțepător sau ies în curtea clădirii la 38 de grade. Înăuntru fumatul este interzis, amendă 400 de leva.  Bulgaria mă surprinde mereu, iar acest loc nu face excepție.

poza2

Câteva minute mai târziu apare și mister Nikolai. Discutăm despre procedurile de îmbarcare, simplificate foarte rapid de el în timp ce ne xeroxa pașapoartele:

“- With these papers you go to Custom office for a stamp, then go and take the car from parking.  Is normal car, isn’t it?
“- Yes, it’s a normal car. ” răspund eu amuzat.
“- Ok, after that again to Custom for verification, you know they check the car to see if everything is ok. After that come back to me, you will pay for the trip, leva, euro or dollars and then go to border police and after to the ship. “

Am luat hârtiile și-am pornit împreună cu Cristi spre lungul drum al formalităților vamale. Situația nu era mai bună nici afară. Doua tiruri georgiene pline cu porci parcaseră în curtea vămii. Mirosul era de-a dreptul halucinant.  Pregătisem varianta de backup în cazul în care și Alex, Cristi și Alexa se hotărau să renunțe. Trei zile pe mare cu porcii ăia nu era tocmai ce-mi doream.
Căutam clădirea vămii prin vegetația “luxuriantă” a portului bulgăresc. Trecerea timpului, lipsa reparațiilor și ignoranța au făcut ca până și aleile să fie cuprinse de această vegetație sălbatică. Puteai să spui că te afli în grădina botanică din Balcik, dar nu, eram doar într-un loc ancorat în anii 80.

Cristi identifică rapid sediul vămii, probabil datorită tir-urilor care așteptau în față. Parcurgem coridoarele întunecate, dar răcoroase, căutând un ghișeu de informații.Suntem prea optimiști. Nu există așa ceva aici. Îmi atrag atenția două cuiburi de rândunici și gălăgia pe care o făceau. Voiam să îi spun lui Cristi “probabil vama ne-o vor face rândunicile”. Îl văd oprindu-se în fața unei uși care avea atașată o tejghea de lemn, genul ăla de casierie comunistă dintr-o fabrică de rulmenți.

“- Oare aici o fi?” îmi spuse el ușor nedumerit, încercând să descifreze vagi urme de anunțuri de pe ușă. Oricum erau doar în chirlică.
“- Nu știu, hai să batem la ușă și să intrăm.” – i-am răspuns eu plin de optimism gândindu-mă cât de ușor ar fi fost totul dacă eram acum în aeroportul Otopeni.

poza6

Ușa se deschide cu un scârțâit lemnos și intrăm în biroul vameșilor. Erau doi în încăpere, la niște mese care semănau bine cu “catedrele” antice din perioada liceului. În primă fază suntem ignorați cu desăvârșire, deși salutasem la intrare, apoi suntem poftiți respectuos afară să mai așteptăm. Vameșa mai arunca câte o privire la telenovela turcească care rula la televizorul din cameră. Probabil așteptau sfârșitul episodului. Eu așteptam sfârșitul acestui proces birocratic. Parcă nu pornise tocmai cu dreptul această călătorie. Singura consolare pe care o aveam era că se putea și mai rău. Ne uităm împreună la tabelul cu vignietele de Bulgaria afișat pe un perete. 1.200 de leva pe an pentru tiruri, 67 de leva pe an pentru mașinile mici. Îmi fac o socoteală sumară în minte – oare de câte ori am fost anul ăsta în Bulgaria – ce mai contează … Razant o rândunică îmi trece pe deasupra capului. Îmi duc mâna prin păr fredonând: “două rândunici, două mari și două mici” gândindu-mă la unul dintre filmele din seria “BD la mare”. E bine, nu mi-a lăsat nimic în păr.

Vameșul ne poftește înăuntru. Cristi îi dă hârtiile de la mister Nikolai. Se uită rapid peste ele, pune o ștampilă pe una și ne trimite să aducem mașina. Dialogul e aproape inexistent.

Parcurgem încă o dată distanța spre mașină fericiți c-am mai rezolvat o etapă din puzzle-ul birocrației vamale. Alexa și Alex își făcuseră între timp un prieten, un motociclist britanic care probabil  s-a gândit să se ducă prin Asia cu motocicleta lui însoțit de Dora. Da, am cunoscut-o și pe Dora, cam tăcută ea, stătea cuminte pe șaua motocicletei. Dora e o jucărie de pluș, cred că o cămilă dacă bine-mi aduc aminte.

Lăsăm hârtia la gardianul parcării și demarăm spre următoarea etapă. Îi pregătim sufletește pe Alex și pe Alexa pentru șocantul moment care avea să urmeze: întâlnirea cu vameșii bulgari și ambientul deloc fermecator. Mirare și atât. Niciunul n-are curajul să spună mai mult. Cred că decorul ăsta e perfect pentru un horror balcanic.

Verificări de pașapoarte, actele mașinii, vignetă valabilă – totul se desfășoară foarte repede. Vameșa blondă încearcă chiar să glumească cu noi. Păcat că suntem ca-ntr-un film mut. Zâmbim doar pentru că o vedem pe ea că râde. Suntem trimiși înapoi spre mister Nikolai, semn că totul a fost în regulă.

poza7

În clădirea Navbul, mister Nikolai ne aștepta plin de optimism. Avem o conversație chiar interesantă. Ne povestește despre vapoare, stația prinsă de perete prin care comunică cu vapoarele din larg. Plătim și ne îndreptăm spre ultima etapă: întâlnirea cu poliția de frontieră.

Cristi, mai grăbit ca niciodată, o ia înainte spre biroul “border police”. Pe ăsta l-am găsit cu ușurință. Polițistul ne ia pașapoartele, aruncă o privire rapidă peste ele, apoi ne trimite la mașină să-l așteptăm acolo. Părea destul de prietenos, dar începusem să-mi fac scenarii în cap, dacă ne deschide toate bagajele, dacă se ia de mine ca am nu știu ce la mașina, dacă, dacă, dacă…

Dă un ocol mașinii, notează seria de sasiu, analizează numerele, apoi deschide portbagajul:

” – Ohhh, you go with camping in Georgia?!” – uimit de faptul că a văzut sacii de dormit și izoprenele.
” – Yes, kind of!”

Zâmbește, ne întinde pașapoartele și ne urează concediu plăcut. Ultima redută a fost cucerită. Era ora 15:30 și poate în jur de 40 de grade. Eram nerăbdător să ne urcăm pe vas și să pornim în lungul drum spre Georgia. Îmi vin în minte cuvintele lui mister Nikolai:

“- Go to border police, then wait one hour and then on board”

poza9

Acea oră estimată de Nikolai nu părea să aibă nicio legatură cu realitatea, sau poate așteptarea pare infinit mai lungă pentru mine. Noroc cu doi români, soț și soție, ambii șoferi de TIR pe care i-am cunoscut în zona de așteptare și care ne-au oferit numeroase sfaturi despre Georgia, Armenia și Turcia.  Într-un final ni se dă ok-ul pentru îmbarcare. Am învins!

poza10

Șuieratul puternic al sirenei vasului Sevastopolia anunță momentul plecării din portul Varna. Semnalul telefonului scade dramatic pe măsură ce vaporul se îndepărtează de țărm. Întâi dispare 3G-ul, apoi EDGE-ul iar într-un final și GPRS-ul.

poza11

No signal! Hello darkness, my old friend. O lună plină se ridică la linia orizontului străpungând întunericul nopții. E deja întâi august. Noapte bună.

Citeste mai departe
Avanpost Adventure

Vara prin țară (sau cum să mergi cu motorul pe sârme)

20140906_192952 copy

Pornim din Bucuresti la prima ora a amiezii. E cald, soare cat cuprinde si o vreme de-ti vine sa opresti in prima poiana si sa stai la umbra unei capite de fan cat e ziua de lunga. Pana si traficul de pe DN1 e toropit de caldura. Soseaua este neobisnuit de libera si masinile pe care le intalnesti se misca lent, parca sunt filmate cu incetinitorul. Mergem intins pana la Predeal si coboram serpentinele spre Timisu de Sus in cautarea unui loc de popas. Stabilim destinatia pentru astazi: Lacul Rosu, o aruncatura de bat mai sus de Brasov si ne relaxam putin inainte de intrarea in Brasov.

10687181_1546581558890847_8824526282322048769_n

La Bixad trecem pe langa lacul Sfanta Ana apoi continuam drumul spre cheile Bicazului unde mergem usor, impresionati de privelistile de o rara frumusete. Peretii abrupti din chei sunt numiti de localnici “pietre”. Piatra Altarului iti atrage din primul moment privirea, acolo unde la 1154 de metri se vede o cruce solitara indreptata spre rasarit. Se spune ca acesta este locul unde dacii liberi tineau ceremoniile de cult.

2 3 20140905_181644

Ne intoarcem la Lacul Rosu si reusim sa gasim cazare la una din vilele din zona.

20140905_200334

Dimineata vine repede cu zgomotul de fond al statiunii aglomerata de turisti. Coboram la apa fiindca vrem sa vedem: de fapt, cat de rosu este Lacul Rosu?

20140906_115334 20140906_122038 20140906_122959

Lacul s-a format in 1838 cand, in urma unui cutremur de pamant o mare suprafata de teren de pe versantul nord-estic al Muntelui Ucigasul s-a prabusit formand un baraj natural. Din pacate insa… apa lacului, albastru-verzuie ii contrazice numele.

20140906_123029

Si totusi, de unde numele de Lacul Rosu? Potrivit legendei, surparea terenului ar fi acoperit un sat. Apa adunata a avut culoarea rosie de asa de mult sange, numele lacului devenind Lacul Rosu sau Lacul Ucigas.

20140905_190253

Ne urcam in sa si pornim la Bistrita unde vom parcurge Pasul Tihuta spre Vatra Dornei.

20140906_134327

In Bistrita insa… o surpriza neplacuta: cauciucul de pe spate a cedat, se vad sarmele ingropate in guma… unele dintre ele rupte… Nu e un semn bun. Analizam situatia si vedem ce variante avem: sa ne intoarcem in Bucuresti pe unde am venit (pe curbele din Bucegi care mai mult ca sigur ca ar fi uzat si mai mult cauciucul) sau sa mergem mai departe spre Vatra Dornei si sa ne intoarcem pe DN2 unde soseaua are mai putine curbe, se merge mai intins si consumul de cauciuc de data aceasta ar fi fost mai mic.

header

Am hotarat sa mergem mai departe, sa innoptam in Vatra Dornei si apoi Duminica sa ne intoarcem in Bucuresti pe DN2.

Asta a fost momentul in care am inceput sa merg in safe mode: acceleratie si franare cat mai usoara, frana doar pe fata, fara manevre dubioase in caz de pierdere a presiunii pe spate.

20140906_193144

Pasul Tihuta ne-a intampinat cu cativa stropi de ploaie si cu racoarea caracteristica inaltimii trecatorii de la 1200 m. Am oprit doar pentru cateva minute sus la Piatra Fantanele si am aflat de un drum roman pavat cu piatra care porneste din Pasul Tihuta si duce pana in defileul Bragaului, suprapunandu-se partial cu actuala sosea. Ramane marcat ca destinatie viitoare: acum deja se insereaza, avem un cauciuc aproape de pana si suntem inca departe de Vatra Dornei asa ca ne punem in miscare.

20140906_193114

In Vatra Dornei gasim cazare intr-o vila pe o culme de deal. Motorul ramane singur intr-o ditamai parcarea: suntem asigurati ca e pazita si sunt camere de luat vederi. Oboseala incepe sa-si spuna cuvantul: ajuns in camera dupa masa de seara adorm aproape instantaneu.

20140907_101727

Urmeaza ziua cea mai grea. Avem de facut 540 km pana acasa, motorul este incarcat de bagaje, cauciucul pe spate inca tine aer, nu s-a desumflat. Ma intreb cat o sa mai reziste. Calculez sa vad daca am bani de o platforma pana in Bucuresti si imi cam da cu zecimale.

20140906_181606

Urcam usor Mestecanisul, parca nici sa nu simta cauciucul de pe spate ca il punem la munca. Sus, inainte de coborarea spre Campulung imortalizam peisajul ireal de frumos.

20140907_123934 20140907_123938 20140907_124017

Urmeaza Campulung, Falticeni, Roman… oprim des sa verificam starea cauciucului si din pacate situatia e cam albastra: sarmele s-au rupt, deja le dai jos de pe cauciuc, sper sa reusim sa ajungem cu el macar pana la intrarea in Bucuresti.

20140906_174706

Merg in safe-mode mai rau ca pe polei, la viteza minima si abia misc mana pe acceleratie si frana. Bacau, Adjud, Focsani… E noapte si suntem la iesirea din Focsani. Am senzatia ca suntem pe niste sleauri adanci sau pe niste denivelari mari pe care insa nu le vad. Trag pe dreapta: cauciucul s-a spart, nu mai tine aerul, se pare ca a cedat in zona in care fusese vulcanizat in urma cu un an.

20140907_195645

Incerc sa rezolv problema cu un spray de pana. Bag unul… nu tine. Il bag pe al doilea… la fel. Se vedea cum iese spuma prin spartura din cauciuc. Snur nu aveam, bani de platforma nu, John pleaca dupa ajutoare si in jumatate de ora se intoarce cu doi motociclisti care puteau sa ne ajute.

20140907_213701

Am dus motorul intr-o parcare privata unde unul dintre ei avea niste scule, dar nu suficient ca sa putem scoate cauciucul de pe janta. Dupa cateva ore, multi kilometri de alergatura prin oras in cautarea unei vulcanizari deschise si multe telefoane date, noii nostri prieteni reusesc sa gaseasca pe cineva dispus sa deschida vulcanizarea la 12 noaptea si sa ne ajute. Am dat cauciucul jos, mi-au facut rost de unul sh, dar bun, pe care sa-l pun la Busa… Am reusit sa il montam si dupa mult efort Busa era din nou functionala. Le multumesc din nou si aici pentru ajutorul pe care mi l-au dat si pentru bucuria pe care mi-au facut-o. Bucuria de a vedea ca spiritul de sacrificiu si intr-ajutorare al motociclistilor dainuie, ca suntem frati cu totii, indiferent pe ce drumuri ne intersectam.

20140907_213316

Cateva ore mai tarziu eram acasa, istovit dar fericit sa constat ca se poate adrenalina si la viteze mici: trebuie doar sa ai cauciucul la sarme si sa fii cat mai departe de casa, fara bani 🙂

 

Citeste mai departe
Avanpost Knowledge

Ne distruge viata: cortizolul, hormonul stress-ului

Kickboxing tournament

Se stie ca stresul ne afecteaza dar cu toate astea unii se mandresc cu faptul ca au o viata tumultoasa. “Sunt atat de stresat! Muncesc 14 ore pe zi si nu mi-am luat concediu de 2 ani dar trebuie sa tragi puternic ca sa ajungi in top.” Presupun ca replica asta va este extrem de cunoscuta.

Multi dintre noi suntem dependenti de stres. Vrem liniste interioara dar cand viata devine prea linistita ne cautam drogul: hormonul stresului, cortizolul. Apoi ne simtim ca bagati in priza, avem senzatia ca avem totul sub control dar… efectele negative ajung sa ne distruga.

Oamenii de stiinta au aflat ca nivelul ridicat de cortizol in organism are multiple efecte negative: scade imunitatea, duce rapid la cresterea in greutate, creste tensiunea arteriala, creste riscul de boli de inima, depresie, scade speranta de viata.

 

Cum creste nivelul de cortizol in corpul nostru?

In momentul in care te afli intr-o situatie stresanta organismul raspunde prin mecanismul “lupta sau fugi”. Stresul duce la eliberarea cortizolului ca parte a raspunsului organismului la stres. Odata ce “alarma” a fost declansata si cortizolul a fost secretat organismul tau este mobilizat si gata de actiune, fiind pregatit pentru un raspuns fizic: lupta sau fuga. Daca in acel moment nu exista un efort fizic care sa “consume” acest hormon, nivelul de cortizol din organism va creste si va incepe sa aiba efectele negative de care vorbeam.

 

Care sunt semnele ca aveti prea mult cortizol in organism si ce putem face sa revenim la normal?

Simptomele nivelului ridicat de cortizol din organism sunt:

1. Nu dormi bine. Nivelul de cortizol ar trebui sa scada noaptea si sa permita organismului sa se relaxeze si sa se refaca. Dar daca nivelul de cortizol este prea ridicat, chiar daca ai fost obosit toata ziua, chiar inainte de a te duce la somn te “activezi” brusc. Te simti plin de energie de parca ai fi dormit pana atunci. Cu toate astea incerci sa adormi si ai un somn agitat, care nu te va odihni.

2. Incepi sa te ingrasi, in special in zona abdomenului chiar daca ai o alimentatie corecta si faci sport. Aceasta este efectul direct al cortizolului.

3. Racesti si te imbolnavesti des. Nivelul ridicat de cortizol este responsabil de scaderea imunitatii.

4. Ti-e pofta de dulciuri. Cortizolul creste nivelul de zahar din sange – la asta organismul raspunde prin eliberarea de insulina. Insulina scade nivelul de zahar din sange si de aici pofta de “ceva dulce”.

5. Ai o stare de teama permanenta, nedefinita si ai momente foarte dese de tristete si nemultumire. Nivelul ridicat de cortizol declanseaza stari de panica fara motiv si, prin blocarea productiei de serotonina duce la stari depresive.

 

Ce anume scade nivelul de cortizol din organism?

1. Pe primul loc: activitatea fizica regulata. Kickboxing, box, alergarea, sunt cele mai naturale remedii. Aceste activitati fac parte din mecanismul “lupta sau fugi” cu care organismul este obisnuit de mii de ani. Inotul, mersul pe bicicleta, orice activitate cardio consuma cortizolul.

2. Muzica. Pune-ti castile si asculta ce muzica iti place cel mai mult. In urma studiilor, oamenii de stiinta au observat ca si muzica duce la scaderea nivelului de cortizol din organism.

3. Fara cofeina. 200 mg de cofeina (echivalentul unei cani de filtru de cafea) ridica nivelul de cortizol cu 30% in doar o ora. Nivelul de cortizol poate ramane crescut in sange timp de 18 ore.

4. Suplimente adaptogene sau anti-stress: complexul B de vitamine, mineralele precum calciu si magneziu, antioxidantii: vitamina C, coenzima Q10. Ginseng-ul, rhodiola, sunt produsele naturiste adaptogene care duc la scaderea nivelului de cortizol in organism.

5. Omega 3 (uleiul de peste) modereaza raspunsul glandelor suprarenale la stres. In urma unui studiu s-a observat ca persoanele care au fost tratate cu Omega 3 nu au mai prezentat nivele ridicate de cortizol in sange dupa ce au fost supuse unui stres psihic.

 

Ne place aventura. Ne place sa iesim din zona de confort si aici, pe avanpost.army promovam activitatile care duc la un nivel ridicat de cortizol in organism. Dar aceste activitati presupun si un efort fizic intens care consuma cortizolul si, in final, ramanem doar cu efectele pozitive: evoluam fizic si mental, devenim mai puternici si mai rezistenti indiferent de situatiile in care ne-am afla.

Foto: Dominique Dubuc, Creative Commons. 

Citeste mai departe
1 2 3 4
Page 2 of 4