close

Avanpost Workout

Avanpost Workout

Provocare: 50 de flotari

pushups

Avanpost prezinta provocarea flotarilor: urmeaza zilnic programul de antrenament pe care ti-l oferim si la sfarsitul perioadei de 30 de zile vei putea sa faci 50 de flotari fara pauza.

Nu este nevoie de nici un fel de echipament special. Tot ce ai nevoie este la indemana: podeaua camerei tale, propriul corp (si suntem aproape siguri ca de asta dispuneti) si dorinta de a termina cu succes acest program de antrenament.

De ce lansam aceasta provocare? Fiindca iti va fi mai usor sa urmezi acest program avandu-ne aproape. Ne vom motiva si sustine unii pe ceilalti si vom parcurge impreuna acest drum. Fiindca este eficient, desi nu iti ia mult timp rezultatele sunt dincolo de asteptari. Iar daca aveai nevoie de un motiv sa lasi deoparte sedentarismul, aceasta provocare este cel mai bun motiv.

Si pentru ca orice provocare are si un premiu, 3 dintre cei care vor dovedi ca pot executa 50 de flotari fara pauza vor primi din partea noastra cate un cadou.

Iar acum detaliile:

– aceasta provocare se adreseaza celor care in prezent nu pot efectua 50 de flotari intr-o singura serie, fara pauza
– provocarea se desfasoara pe parcursul a 30 de zile timp in care cei care doresc sa participe vor executa antrenamentele pe care le vom posta aici.
– programul de antrenament va fi afisat saptamanal, pentru saptamana urmatoare
– vor fi publicate materiale informative care sa va invete cum se executa corect acest antrenament (foto si video)
– antrenamentele vor incepe pe 22 februarie si se vor termina pe 22 martie
– la finalul celor 30 de zile, cei care au urmat programul de antrenament si care doresc sa participe la extragerea celor 3 castigatori ne vor trimite cate o filmare facuta cu telefonul mobil in care sa putem vedea o serie de 50 de flotari executata de acestia.
– pe 25 martie vom efectua extragerea si vom anunta castigatorii
– extragerea castigatorilor dintre cei care au trimis video-urile se va face pe site-ul random.org
– premiile sunt:

premiul 1: ON 100% Whey Gold Standard 908g si un tricou de antrenament AVANPOST
premiul 2: ON 100% Whey Gold Standard 450 g si un tricou de antrenament AVANPOST
premiul 3: un tricou de antrenament AVANPOST

Va puteti inscrie dand JOIN sau PARTICIPA la evenimentul de pe Facebook: https://www.facebook.com/events/1699224093655903/

Citeste mai departe
Avanpost Workout

Ai febra musculara? Du-te la antrenament!

222

“No pain – no gain!” este sloganul pe care il auzim in fiecare sala de sport. E pe bune? Raspunsul este: “depinde”. Si cel mai mult depinde de tipul de durere despre care vorbim.

In sport sunt doua tipuri de durere:

1. Pe de o parte este vorba de durerea data de o accidentare acuta sau cronica. Aceasta este o durere neplacuta, puternica, modul prin care organismul ne avertizeaza ca ceva este in neregula. Este durerea ligamentelor fortate sau a leziunilor musculare, cauze care duc la suspendarea antrenamentelor pana la vindecare. Din pacate o astfel de durere necesita o vizita la medic, singurul care poate spune cum vom actiona in continuare pentru rezolvarea problemei.

2. Pe de alta parte vorbim de durerea data de efort, aceasta fiind la randul ei impartita in doua categorii: cea resimtita in timpul antrenamentului si febra musculara care apare la o zi – doua dupa antrenament.

Durerea resimtita in timpul antrenamentului este o senzatie de usor disconfort care este observata in special de incepatori. Este cauzata de lipsa de obisnuinta a muschiului cu efortul la care este supus. Seamana cu o arsura usoara, cu o durere surda acompaniata de senzatia de slabiciune a muschiului. Este normala si nu trebuie sa ingrijoreze.

Febra musculara apare a doua zi dupa antrenament avand un punct de maxim la 24-48 de ore de la efort si este raspunsul perfect normal al organismului. Durerea incepe sa scada din a treia zi urmand sa dispara aproape complet la patru sau cinci zile dupa antrenament.

David O. Draper, profesor la Brighman Young Univeristy din Provo, Utah, spune ca “febra musculara este un rezultat normal al unei activitati fizice care forteaza muschiul peste nivelul de efort cu care acesta este obisnuit. Apar rupturi microscopice in fibra musculara, dar acest lucru este perfect normal.”

Oamenii de stiinta considera ca aceste micro-rupturi musculare impreuna cu inflamatia care le acompaniaza cauzeaza senzatia de durere in cazul febrei musculare.

Carol Togan, Colegiul American de Medicina Sportiva: “febra musculara este indicatorul faptului ca muschii se adapteaza la regimul de fitness care le este impus. Disconfortul muscular este un simplu simptom al faptului ca efortul depus duce la adaptarea acestora pentru a deveni mai puternici si pentru a putea executa exercitiul mai bine data viitoare.”

Trebuie incetata activitatea fizica in cazul aparitiei febrei musculare? Raspunsul specialistilor este: nu. Durerea poate forta reducerea intensitatii exercitiilor efectuate la antrenament dar nu este necesara o pauza.

In cazul unei febre musculare foarte puternice pot fi efectuate exercitii de fitness usoare.

Cum poate fi tratata febra musculara? Din pacate nu exista un tratament pentru efectele febrei musculare.

S-au efectuat anumite teste in care s-a observat ca aplicarea caldurii pe zonele afectate poate avea un efect benefic: atunci cand temperatura creste, afluxul sanguin este mai puternic, iar acesta aduce oxigen, nutrienti si agenti regeneratori la fibrele musculare afectate. Antiinflamatoarele sunt de asemenea recomandate pentru a scadea durerea musculara. Mentinerea muschilor activi duce, de asemenea, la scaderea efectelor febrei musculare.

Este important sa distingem insa durerea data de febra musculara de cea cauzata de o accidentare. Daca durerea este vie, puternica, apare imediat dupa efort si nu dispare dupa cateva zile, avem un semnal de alarma. In aceasta situatie este necesar sa consultati un medic.

Citeste mai departe
Avanpost Workout

Apa si antrenamentul

5892394345_f8bb0f1205_o

Am terminat antrenamentul cu 10 minute de alergare. Tricoul este ud de transpiratie incat poti sa-l storci si singurul lucru la care ma gandesc este sticla de apa pe care o am la mine. O iau, ii desfac capacul si beau cateva inghitituri.

Cred ca si voi cunoasteti sentimentul asta de satisfactie majora pe care-l ai cand ti-e foarte sete si bei primele guri de apa. Abia cand ti-e sete apuci sa simti cat de importanta este apa pentru organism. Este atat de importanta incat doua mari organe, rinichii si intestinul gros au ca functie principala recuperarea excesului de apa si evitarea pierderii acesteia prin excretie.

In timpul unui antrenament contractia muschilor duce la eliberare de caldura datorita metabolismului. Deoarece organismul prefera sa isi mentina temperatura constanta acesta va declansa transpiratia pentru a-l racori. Pierderea apei prin transpiratie poate duce la schimbari in volumul plasmei ducand la cresterea temperaturii corpului si scaderea eficientei cardiace (Ritz et al. 2003).

Eficienta unui antrenament scade in cazul deshidratarii. Pierderea a 2% din volumul de apa din organism duce la o scadere a performantei cu 15-20% (Kleiner 1999). Colegiul American de Medicina Sportiva recomanda ca in timpul antrenamentului sa bei des cantitati mici de apa totalizand 0,4 – 0,8 litri / ora de antrenament pentru a mentine organismul hidratat.

Prin transpiratie insa organismul pierde si foarte multe minerale in special sodiu, potasiu si clor. Un nivel scazut de potasiu in organism duce la crampe musculare iar un dezechilibru puternic al electrolitilor poate avea ca efect aritmia cardiaca, modificarea tensiunii arteriale, slabiciune, stare de confuzie. Un complex de minerale sau o bautura cu electroliti (se gasesc la farmacie) sunt indicate pentru a restabili rapid nivelul normal de minerale in organism.

Citeste mai departe