close
Avanpost Adventure

La Marea Neagră prin țări străine (3)

Ziua a treia – Printre valurile albastre – autor: Ovidiu Bonyhai

Încă de la începutul planificării călătoriei glumeam pe seama voiajului pe mare: “ce tare ar fi să prindem o furtună pe Marea Neagră”.

Ne-am trezit pe rând, unul după altul, în jur de 5:30 am. De abia se crăpase de ziuă. Tangajul se întețise atât de tare încât aveam impresia că voi cădea din pat. Mă și vedeam rostogolindu-mă pe podeaua de lemn a cabinei. Am ieșit pe punte să fumăm o țigară. Orizontul părea destul de sumbru. Răzleț, câte un fulger prevestea ce urmă să vină. Parcă și porcii o luaseră razna. Guițatul lor agitat treziseră tot vasul. Eram pe de-o parte curios, fascinat, dar totodată și puțin speriat. Mă consideram pe mâini bune, cu echipajul ăsta de marinari bulgari sigur sunt in siguranta. Deja căutam cu privirea bărcile de salvare. Identificasem două, mă simțeam deja mai linistit. Apoi, brusc, mi-am adus aminte de mașină, cum îmi voi salva mașina? Prostii, treci înapoi în pat, mai ai două ore de somn până la micul dejun.

Dimitrov, omul bun la toate, ne dă deșteptarea în fiecare dimineață:

“- Breakfast, breakfast.” Bate la fiecare ușă, apoi o deschide fără nicio jenă. Probabil a văzut multe la viața lui, așa că nimic nu-l mai poate surprinde.

IMG-20150804-WA0004

Arunc o privire pe geamul mătuit de timp al cabinei și brusc mă cuprinde un fior. O perdea de apă năvălită de pe puntea superioară îmi acoperă priveliștea. E clar, a început potopul. Sper ca Sevastopolia să reziste la fel de bine ca Arca lui Noe. Nu pot estima înălțimea valurilor, dar nu arată deloc ca la țărm. Privirea îmi cade pe cutia de Metoclopramid, oare ar fi cazul să iau unul? Violeta mi-a spus aseară că n-a mai rezistat și a apelat la medicamente. Mă uit pe geam și la intervale regulate de timp văd ba cerul gri brăzdat de fulgere, ba valurile imense ale mării. Din când în când, la fel de repetitiv perdeaua de apă îmi acoperă priveliștea.

Îmi fac un pic de curaj și-i invit pe Alexa și pe Alex să fumăm o țigără pe punte. Acceptă, în ciuda protestelor lui Cristi. Până la urmă ce se poate întâmpla … ne vom retrage pe hol. Cel puțin am încercat.

Ne întâlnim cu Dimitrov care ne atrage atenția: “Danger out, atention. Look! Water! – arătându-ne podeaua holului ca și cum aceasta ar fi plină de apă. Înțelegem mesajul, îl aprobăm și mergem mai departe. După câteva încercări eșuate reușim să deschidem ușa spre punte. Vântul puternic aproape că ne-o trântește în față. Tragem câteva fumuri apoi Alexa face câțiva pași pe punte. Alex era deja afara făcând dansul ploii. Voia furtună, acum vede cum este. Cristi, ajuns în spatele nostru: “Unde va duceti? Treceti înapoi!”

Alexa îl ignoră, continuându-și drumul. Apa îi depășea gleznele iar tricoul era deja fleașcă. Pana la urma se întoarce spre hol unde îi sustrage ștrengărește prosopul cuibărindu-se spre el. “Ți-a trebuit să ieși afară” – o mustrează Cristi adăugându-i un zâmbet de consolare.

Furtuna pare să se întețească. Fulgerele se sparg în mare tot mai aproape de navă. Sunetul puternic al tunetelor acoperă guițatul porcilor. Peisajul este desprins parcă dintr-un film apocaliptic hollywoodian. Vaporul își continuă traseul spre Batumi iar marinarii ignoră furtuna de parcă ar fi o zi însorită. Suntem de mai bine de șase ore în furtună iar vremea nu pare să se îmbunățească in curand.

 

Ne bagam la somn si ne trezim înainte de cină. Ce poți să faci altceva decât să dormi pe-o vreme ca asta. Ploaia se oprise. Răzleț mai cădeau câțiva stropi, dar deloc deranjanți.

11781727_10206631283036127_4409876710548838428_n

Nu se întâmpla multe pe vas, dar când se întâmpla se vorbește despre eveniment ore în șir. Tiriștii georgieni au avut parte de puțină aventură astăzi. În timp ce hrăneau porcii, unul dintre ei a scăpat și-a luat-o la goană pe punte. Spectacolul a fost atracția zilei. Patru tiriști alergau porcul pe punte într-o încercare disperată de-al prinde. S-au făcut tot felul de glumițe: lăsa-l să zburde, hai să-l tăiem, șamd. Într-un final, neastâmpăratul a fost prins și băgat înapoi în tir.

Seara ne-a prins pe toți în mici bisericuțe pe puntea vaporului. Se discuta politică, aventuri marinărești, despre orice. Un tirist giorgian, pe nume Josif, zis Șoșo, a spart atmosfera. I-am aflat numele când Joe a încercat să-i spună că el tranportă bunuri NATO și i-a explicat “NATO, pace.”, iar georgianul spune: “Tu, NATO, eu, Josif.” Era singurul care de la începutul călătoriei a fost mai mult cuprins de vraja lui Bachus decât de-o stare de luciditate. Ni l-a prezentat pe cel mai bun prieten al lui, împreună cu mesajul: “niciodată la prieteni să nu dai bere de băut, asta e doar pentru dușmani, întotdeauna prietenii să ți-i cinstești cu vodcă sau vin.” L-a adus pe Boris Yeltin, cel mai bun prieten al lui de la începutul călătoriei pe care l-a împărțit frățește cu noi. Fiecare a primit o porție generoasă din vodca Yeltin, Șoșo adăugând de fiecare dată: “Kolektiv!”

IMG-20150804-WA0007

L-am ales pe Igor ca partener de discuție. Mi-a elogiat în termeni grandioși Mama Rusie și administrația Putin. Am petrecut ceva vreme povestind despre cât de frumoasă e Rusia, despre faptul că URSS/Rusia n-a avut niciodată un președinte rus 100% de durată: Lenin (evreu), Stalin (georgian), Hrusciov (ucrainian), Brejnev (ucrainian), Andropov (rus, dar președinte doar doi ani), Cernenko (și ăsta avea o problemă), Gorbatchiov (evreu), Yeltsin (evreu), doar Vladimir Putin este fiu al Mamei Rusia. Igor, fiu de ambasador, își alegea cu mare atenție răspunsurile, oferind întotdeauna o versiune diplomatică, căutând să-și mulțumească interlocutorul, sau cel puțin să nu-l supere.

Solidaritate

Întorcându-mă la Joe, am aflat ce înseamnă solidaritatea românilor în Spania. Joe efectua o cursă pe ruta UK – Spania. Conținutul, mai mult decât generos: pulpe de curcan. Ca un bun administrator al mărfii și-al procedurilor de descărcare/încărcare, lui Joe i-au rămas câteva lăzi, pe care dintr-un spirit de solidaritate cu conaționalii din Spania, urma să le împartă cu aceștia.
Și-a adus aminte că are un “prieten”, mai calic el din fire, care, de fiecare dată când Joe se întorcea dintr-o cursă, îl suna cum acesta intra în Spania. O atenție, o ciocolată, ceva, ceva omul aștepta.
Surpriza lui Joe pentru el avea să fie pe măsură. Primește Joe telefonul de control la intrare în Spania. Confirmă iminenta sosire acasă, cerându-i acestuia să se prezinte la locul stabilit cu un cărucior cât mai mare pentru un bagaj voluminos și cu greutate.

Cinzeci de kilograme de pulpe curcan au fost descărcate în căruciorul buclucaș. Bineînțeles, acesta n-a rezistat, roțile s-au rupt, dar omul nu renunța. S-a chinuit, a tras căruciorul, l-a împins, orice numai să nu renunțe la “pradă”.

“- Uite bă la el cât de hămesit. Scoate scântei căruțul ăla de la trasul pe asfalt dar n-ar renunța la nimic de acolo. Ce ți-e și cu oamenii ăștia” – își spuse Joe în sine lui plin de amărăciune.

The author Alex