close
Avanpost Adventure

La Marea Neagră prin țări străine (1)

Prietenii nostri, Ovidiu, Alex, Alexa si Cristi au pornit ieri intr-o calatorie de doua saptamani care ii va purta prin Bulgaria, Georgia, Armenia si Turcia, traseu parcurs cu vaporul si pe patru roti. Ii vom urmari pas cu pas publicand impresiile lor de calatorie.

Ziua întâi – Întoarcerea în anii 80 – autor: Ovidiu Bonyhai

Ceasul a sunat enervant de insistent. Era ora patru dimineața. Apucasem să dorm câteva ore. Bagajele erau făcute, aventura putea să înceapă.

București – Vama Veche – Varna (Bulgaria) – Batumi (Georgia) – Tbilisi – Erevan (Armenia) – Capadoccia (Turcia) – Pamukale – Istanbul – Edirne – București. Ăsta ar fi în linii mari traseul ales pentru acest concediu. Ca o paranteză, o bună parte din acest itinerariu e parcurs pe Marea Neagră, segmentul de dus dintre Varna și Batumi la bordul vasului Sevastopolia.

IMG-20150731-WA0005

Nu renunț prea ușor, dar în momentul în care am intrat în sediul Navbul din Portul Varna m-a cuprins o stare de panică. Pereți scorojiți, tencuială căzută, încăperi abandonate și un miros pe care cu greu l-aș putea defini, dar pe care cu siguranță îl regăsești în cele mai infecte WC-uri. Părea o Doftana a zilelor noastre. Vegetația abundentă din jurul clădirii accentua impresia unui loc pierdut în timp.

poza5

Autobuzele vechi abandonate în curtea Navbul  completau perfect acest muzeu al relicvelor comunismului bulgar.

poza1

Mister Nikolai, agentul de turism care se ocupă de îmbarcarea pasagerilor era în pauza de masă. Am fost invitat de-un aghiotant de-al lui să iau loc pe canapeaua de vinilin, model din anii 70, probabil adusă acolo în momentul când vama a fost inaugurată cu mare fast de Todor Jivkov.

“- Don’t worry, there is time enough” îmi spuse bătrânelul asezându-se încet pe scaun în timp ce răsfoia un soi de Libertatea locală. Era ora 12:30 iar eu nu puteam să mă decid: aștept în holul cu miros înțepător sau ies în curtea clădirii la 38 de grade. Înăuntru fumatul este interzis, amendă 400 de leva.  Bulgaria mă surprinde mereu, iar acest loc nu face excepție.

poza2

Câteva minute mai târziu apare și mister Nikolai. Discutăm despre procedurile de îmbarcare, simplificate foarte rapid de el în timp ce ne xeroxa pașapoartele:

“- With these papers you go to Custom office for a stamp, then go and take the car from parking.  Is normal car, isn’t it?
“- Yes, it’s a normal car. ” răspund eu amuzat.
“- Ok, after that again to Custom for verification, you know they check the car to see if everything is ok. After that come back to me, you will pay for the trip, leva, euro or dollars and then go to border police and after to the ship. “

Am luat hârtiile și-am pornit împreună cu Cristi spre lungul drum al formalităților vamale. Situația nu era mai bună nici afară. Doua tiruri georgiene pline cu porci parcaseră în curtea vămii. Mirosul era de-a dreptul halucinant.  Pregătisem varianta de backup în cazul în care și Alex, Cristi și Alexa se hotărau să renunțe. Trei zile pe mare cu porcii ăia nu era tocmai ce-mi doream.
Căutam clădirea vămii prin vegetația “luxuriantă” a portului bulgăresc. Trecerea timpului, lipsa reparațiilor și ignoranța au făcut ca până și aleile să fie cuprinse de această vegetație sălbatică. Puteai să spui că te afli în grădina botanică din Balcik, dar nu, eram doar într-un loc ancorat în anii 80.

Cristi identifică rapid sediul vămii, probabil datorită tir-urilor care așteptau în față. Parcurgem coridoarele întunecate, dar răcoroase, căutând un ghișeu de informații.Suntem prea optimiști. Nu există așa ceva aici. Îmi atrag atenția două cuiburi de rândunici și gălăgia pe care o făceau. Voiam să îi spun lui Cristi “probabil vama ne-o vor face rândunicile”. Îl văd oprindu-se în fața unei uși care avea atașată o tejghea de lemn, genul ăla de casierie comunistă dintr-o fabrică de rulmenți.

“- Oare aici o fi?” îmi spuse el ușor nedumerit, încercând să descifreze vagi urme de anunțuri de pe ușă. Oricum erau doar în chirlică.
“- Nu știu, hai să batem la ușă și să intrăm.” – i-am răspuns eu plin de optimism gândindu-mă cât de ușor ar fi fost totul dacă eram acum în aeroportul Otopeni.

poza6

Ușa se deschide cu un scârțâit lemnos și intrăm în biroul vameșilor. Erau doi în încăpere, la niște mese care semănau bine cu “catedrele” antice din perioada liceului. În primă fază suntem ignorați cu desăvârșire, deși salutasem la intrare, apoi suntem poftiți respectuos afară să mai așteptăm. Vameșa mai arunca câte o privire la telenovela turcească care rula la televizorul din cameră. Probabil așteptau sfârșitul episodului. Eu așteptam sfârșitul acestui proces birocratic. Parcă nu pornise tocmai cu dreptul această călătorie. Singura consolare pe care o aveam era că se putea și mai rău. Ne uităm împreună la tabelul cu vignietele de Bulgaria afișat pe un perete. 1.200 de leva pe an pentru tiruri, 67 de leva pe an pentru mașinile mici. Îmi fac o socoteală sumară în minte – oare de câte ori am fost anul ăsta în Bulgaria – ce mai contează … Razant o rândunică îmi trece pe deasupra capului. Îmi duc mâna prin păr fredonând: “două rândunici, două mari și două mici” gândindu-mă la unul dintre filmele din seria “BD la mare”. E bine, nu mi-a lăsat nimic în păr.

Vameșul ne poftește înăuntru. Cristi îi dă hârtiile de la mister Nikolai. Se uită rapid peste ele, pune o ștampilă pe una și ne trimite să aducem mașina. Dialogul e aproape inexistent.

Parcurgem încă o dată distanța spre mașină fericiți c-am mai rezolvat o etapă din puzzle-ul birocrației vamale. Alexa și Alex își făcuseră între timp un prieten, un motociclist britanic care probabil  s-a gândit să se ducă prin Asia cu motocicleta lui însoțit de Dora. Da, am cunoscut-o și pe Dora, cam tăcută ea, stătea cuminte pe șaua motocicletei. Dora e o jucărie de pluș, cred că o cămilă dacă bine-mi aduc aminte.

Lăsăm hârtia la gardianul parcării și demarăm spre următoarea etapă. Îi pregătim sufletește pe Alex și pe Alexa pentru șocantul moment care avea să urmeze: întâlnirea cu vameșii bulgari și ambientul deloc fermecator. Mirare și atât. Niciunul n-are curajul să spună mai mult. Cred că decorul ăsta e perfect pentru un horror balcanic.

Verificări de pașapoarte, actele mașinii, vignetă valabilă – totul se desfășoară foarte repede. Vameșa blondă încearcă chiar să glumească cu noi. Păcat că suntem ca-ntr-un film mut. Zâmbim doar pentru că o vedem pe ea că râde. Suntem trimiși înapoi spre mister Nikolai, semn că totul a fost în regulă.

poza7

În clădirea Navbul, mister Nikolai ne aștepta plin de optimism. Avem o conversație chiar interesantă. Ne povestește despre vapoare, stația prinsă de perete prin care comunică cu vapoarele din larg. Plătim și ne îndreptăm spre ultima etapă: întâlnirea cu poliția de frontieră.

Cristi, mai grăbit ca niciodată, o ia înainte spre biroul “border police”. Pe ăsta l-am găsit cu ușurință. Polițistul ne ia pașapoartele, aruncă o privire rapidă peste ele, apoi ne trimite la mașină să-l așteptăm acolo. Părea destul de prietenos, dar începusem să-mi fac scenarii în cap, dacă ne deschide toate bagajele, dacă se ia de mine ca am nu știu ce la mașina, dacă, dacă, dacă…

Dă un ocol mașinii, notează seria de sasiu, analizează numerele, apoi deschide portbagajul:

” – Ohhh, you go with camping in Georgia?!” – uimit de faptul că a văzut sacii de dormit și izoprenele.
” – Yes, kind of!”

Zâmbește, ne întinde pașapoartele și ne urează concediu plăcut. Ultima redută a fost cucerită. Era ora 15:30 și poate în jur de 40 de grade. Eram nerăbdător să ne urcăm pe vas și să pornim în lungul drum spre Georgia. Îmi vin în minte cuvintele lui mister Nikolai:

“- Go to border police, then wait one hour and then on board”

poza9

Acea oră estimată de Nikolai nu părea să aibă nicio legatură cu realitatea, sau poate așteptarea pare infinit mai lungă pentru mine. Noroc cu doi români, soț și soție, ambii șoferi de TIR pe care i-am cunoscut în zona de așteptare și care ne-au oferit numeroase sfaturi despre Georgia, Armenia și Turcia.  Într-un final ni se dă ok-ul pentru îmbarcare. Am învins!

poza10

Șuieratul puternic al sirenei vasului Sevastopolia anunță momentul plecării din portul Varna. Semnalul telefonului scade dramatic pe măsură ce vaporul se îndepărtează de țărm. Întâi dispare 3G-ul, apoi EDGE-ul iar într-un final și GPRS-ul.

poza11

No signal! Hello darkness, my old friend. O lună plină se ridică la linia orizontului străpungând întunericul nopții. E deja întâi august. Noapte bună.

The author Alex