close
Avanpost Adventure

Expeditie in miez de noapte la un fort parasit

A trecut ceva timp de la ultima vizita pe care am facut-o la un fort asa ca am hotarat ca este momentul sa dezmortim putin in miez de noapte atmosfera dintr-o cladire militara parasita de langa Bucuresti. L-am gasit intr-o stare inca buna, poate si datorita faptului ca pina in urma cu cativa ani a facut parte dintr-o unitate militara (acum desfiintata). Noapte si frig, in timpul expeditiei noastre am auzit miscare prin fort dar oricat am cercetat nu am gasit pe nimeni.

2 3

Pe partea de jos a peretilor se poate observa ca fortul a fost inundat, si asta nu doar o singura data. Ce este interesant este ca am vazut si urme de instalatii electrice care asigurau iluminarea fortului dar acestea au cazut prada probabil hotilor de fier vechi.

6 7

Se pare ca si altii incearca sa ajunga la un nivel inferior al fortului (la care accesul este blocat), am vazut urme proaspete de sondare a terenului. “Legenda” spune ca pe un nivel inferior s-ar face accesul la tunele subterane care leaga forturile de baterii si de un alt tunel care ar duce spre centrul orasului.

 5 1

Excursia a fost una de recunoastere, dar nu ne vom opri aici. Vor urma incursiuni mai detaliate in forturile (inca) accesibile din jurul Bucurestiului, bineinteles facute tot noaptea si pe care le veti gasi apoi povestite pe Avanpost.

The author Alex

9 Comments

  1. Trebuie sa-mi arati si mie pe maps unde este asta mai exact. Am Fost la bateria 9-10 de vreo 20 de ori nu mai mi se pare scarry, si as vrea sa mai incerc si alte locuri…. pui si filmare sau sunt decat poze?

  2. E relativ usor de ajuns. Iti da un pic de adrenalina, de-asta ne place sa mergem noaptea. Acum sunt doar poze. Nu am filmat, plecarea a fost pe graba, o decizie de moment si aveam acumulatorii la camere descarcati. Dar data viitoare de-asta am spus ca o sa facem incursiuni mai detaliate, or sa fie si mai multe poze si filmari 🙂

  3. Am auzit si eu unele povesti cand eram mai mic de la niste prieteni din cartier care aveau o casa si in comuna Otopeni si care descoperisera in joaca lor intrarea in niste tuneluri. Cand mi-au spus ca au intrat in niste tuneluri lungi si pe jumatate inundate am facut misto de ei si i-am trimis la plimbare. Dupa vreo 2-3 saptamani au venit si mi-au aratat cartuse vechi si ruginite si o baioneta veche scoase din tunelurile cu pricina. Din pacate nu am apucat niciodata sa fac o expeditie mai serioasa, cu echipament si cu lanterne ca sa verific personal, dar anul trecut am incercat sa intru in fortul din Otopeni. Dezamagire insa: fortul era inundat intr-o balta infecta si mi s-a cam taiat cheful sa fac cercetari intr-o chestie care semana a canalizare mai degraba decat a fort militar.

  4. despre forturile din zona nord am facut armata intr-unul din ele si nu o sa gasiti nimic decit apa si pericole..din cunostintele mele sint legate intre ele prin tuneluri inpracticabile acum datorita pinzei freatice relativ ridicate si degradarii

  5. Cristi: Sunt unele forturi care au fost inundate (pe ideea de conservare) dar multe sunt inca accesibile si se poate intra fara probleme. Intr-adevar este nevoie de un minim de echipament, in special lanterne si incaltaminte rezistenta.
    Bitza: pai tocmai tunelurile astea care le leaga mi se par interesante si este un subiect care merita cercetat. Cu pericolele suntem obisnuiti de pe strada 🙂

  6. uite ce informatii am mai gasit eu referitor la tunelele de sub Bucuresti

    Sub Palatul Golescu, situat langa stadionul Giulesti, a fost depistat un coridor subteran care da inspre lunca Dambovitei . Coridorul a fost folosit si de Tudor Vladimirescu. “De pe la 1826 ne-au ramas cateva relatari care ne dau o imagine asupra catacombelor de sub capitala Tarii Romanesti. La acea vreme haiduceau in zona vestitii Tunsu si Grozea. Timp de multi ani, ei au bagat spaima in boierii din Bucuresti, in special in cei care aveau casele in zona actualei sosele Panduri. Ii calcau mereu, iar poterele nu puteau face nimic. Desi reuseau sa ii localizeze si sa-i incercuiasca, cand sa puna mana pe ei haiducii dispareau “intrand in pamant”, adica coborau in subteran. Astazi putem afirma ca sub aceasta sosea erau o multime de coridoare subterane, late de trei metri si inalte de doi metri. Dar toate datele acestea au palit atunci cand am intrat in contact cu alte informatii recente. Labirintul subteran vechi al orasului pare neinsemnat pe langa cel construit din ordinul lui Ceausescu. Datele mi-au parvenit de la militarii care au intrat in subteranele fostului Comitet Central, actualul Senat la Romaniei, respectiv de la maiorul Gheorghe Grigoras si capitanul Nicolae Grigoras, de la unitatea speciala de lupta antiterorista. Ei au intrat in aceste catacombe chiar pe 25 decembrie 1989, impreuna cu un grup de genisti si pirotehnisti”, explica muzeograful Dan Falcan.

    Conform relatarii militarilor, la subsolul cladirii au gasit un tunel, nu prea lung, care coboara intr-un fel de cazarma. Opt camere cu paturi pliante. Din aceste camere pornesc mai multe culoare, unul ducand chiar pana la etajul II al cladirii. Pe un alt culoar se poate ajunge la un buncar mai larg, la 7 metri adancime. Se trece apoi de o usa blindata si se ajunge la un apartament spatios, la adancimea de 9 metri. Militarii au cautat apoi camera in care se afla sistemul de ventilatie si s-au trezit pe un nou culoar. Dupa ce au strabatut aproximativ 30 de metri au gasit o nisa cu o lada mare, in care erau 16 barci din cauciuc, cu pompe de umflare. Dupa alti 20 de metri militarii au observat ca peretii tunelului au alta culoare, sunt mai noi si sunt acoperiti cu un fel de rasina sintetica. Dupa inca 10 metri culoarul se infunda. Chiar la capat se afla un piedestal din lemn pe care era asezat un capac de WC. Au ridicat capacul iar sub el au gasit un chepeng de fier. L-au ridicat si au gasit… un rau cu apa curata, care curge intr-o matca artificiala din beton.

    Are latimea de circa 1,5 metri si adancimea de aproximativ un metru. Raul se afla la aproximativ 12 metri sub platforma Pietei Revolutiei . Cele 16 barci erau folosite de fapt pentru acesta cale de navigatie. Albia amenajata are pe lateral bare metalice facute pentru oprirea sau impulsionarea barcilor. “In opinia militarilor, raul secret duce catre un lacurile din afara orasului, in nord, si Dambovita, in sud-est” , subliniaza Falcan. Ofiterii au vorbit insa de existenta unui alt canal similar, la capatul unui alt tunel, precum si de un sistem de inundare a labirintului, pe sectiuni. In cazul in care un eventual fugar e urmarit, el poate inunda portiuni de tunel in spatele lui pentru a opri urmaritorii.

    A mai fost gasita o gura de iesire din labirint in curtea interioara a fostului CC, de unde, printr-o retea de canale, se poate intra in canalizarea orasului, de unde se poate iesi catre Dambovita. Reteaua are guri de iesire in Palatul Regal, Biserica Cretzulescu si magazinul Muzica. “In urma unor cercetari ulterioare a reiesit ca ramificatiile subterane au corespondenta cu circa 80 de obiective din Bucuresti, cum ar fi cladirea ASE, Casa Enescu, Opera Romana etc. Subliniez, relatari sunt ale unor ofiteri din cadrul armatei. Lucru foarte interesant, nimeni nu neaga existenta acestor cai de navigatie secrete, dar cand am incercat sa le exploram, nu ni s-a permis pe motiv ca… nu se poate”. Despre aceste galerii ale lui Ceausescu ne-a vorbit si Radulescu Dobrogea, presedintele asociatiei Ecocivica, fost inspector de mediu in Primaria Capitalei, omul care s-a ocupat multi ani de panza freatica a orasului. El sustine ca stie de aceste galerii ale lui Ceausescu si ca apa limpede care curge prin ele este panza freatica de sub oras.

    Administratorii Senatului au vazut numai intrarea in catacombe

    “Pot sa va spun ca am auzit despre aceste lucruri, dar nu le-am vazut. Exista o cale de comunicatie subterana care pleaca din Senat catre Piata Revolutiei, o cale care pleaca de la Palatul Regal catre Piata si inca una, tot din Palatul Regal, catre Biserica Cretzulescu. Intrarile in aceste cai de acces le-am vazut, dar unde se opresc, nu stiu, nu este treaba noastra sa cotrobaim pe acolo”, ne-a declarat inginer Constantin Bratu, directorul tehnic al administratiai cladirii Senatului Romaniei.

  7. inca ceva……

    CNN a realizat un film despre subteranele Pietii Palatului, in regia unui bulgar. Acest film, prezentat de televiziunea bulgara in timpul evenimentelor din 1989, este interzis si astazi in Romania. Filmul arata sistemul de tuneluri si camerele bine iluminate, rezervele de hrana, armament etc. de sub Piata Palatului. Cei care vad filmul se pot intreba – pe buna dreptate – de ce nu a “fugit” Ceausescu prin tuneluri si a preferat sa ia elicopterul, astfel ca sa fie “vazut” de multimile din Piata Palatului? Motivul este unul foarte simplu: Ceausescu “trebuia vazut” de mase cum “fuge”, ca “abandoneaza” puterea. Astfel ca devenea logica acreditarea conspiratorilor din decembrie 1989 drept “noua putere”. Cei care au interzis filmul de la CNN – prezentat in schimb de bulgari – au stiut foarte bine ce fac: este un film care dovedeste ca, in decembrie 1989, Ceausescu a fost arestat si se gasea sub control, inca din 22 de decembrie, in sediul CC. Versiunea ca era “cautat” prin tara cadea. Iar complotul iesea imediat la iveala.

    si de pe o alta pagina……..

    Legendele despre Casa Poporului si tunelurile lui Ceausescu, intrate de ani buni in folclorul bucurestean, pare-se ca au totusi un sâmbure de adevar. Din subsolul tehnic al cladirii pleaca tuneluri de dimensiuni respectabile. Unul dintre ele inconjoara Casa Poporului pentru a servi ca acces pentru interventiile tehnice la instalatiile de caldura. Insa marimea catacombelor si spusele unuia dintre cei care au lucrat la cladire, potrivit caruia ar exista inca multe alte niveluri dedesubt, ridica inca intrebari. Raspunsurile intra, cum era de asteptat, in sfera informatiilor clasificate. Inginerul-sef al Trustului Carpati a declarat ca exista, sub Casa Poporului, doua buncare antiatomice si opt tuneluri de fuga.

    Gunoi asigurat antiatomic.

    Suparati pe scandalul lansat in presa relativ la cele 2000 de tone de gunoi, a caror evacuare ar costa miliarde, parlamentarii au permis jurnalistilor sa intre in adapostul antiatomic. Probabil suparati pe ironiile aparute in presa, acestia au invitat ziaristii sa-si murdareasca pantofii prin galeriile intunecate, pline de apa si de mizere, prin care se pare ca n-a calcat pâna acum nici un parlamentar. Oamenii de presa au avut acces pâna la 15 metri sub pamânt, nivel de unde incepe partea secreta a buncarelor. Constructorul care a lucrat la aceasta cladire inca de pe vremea lui Ceausescu, alaturi de un arhitect si alti patru reprezentanti ai Secretaritului Tehnic, au constituit grupul ce a calauzit ziaristii prin galeriile intunecate ale Casei Poporului. “Putem rezista la doua bombe nucleare succesive. Asa a fost calculat acest adapost dupa metoda sovietica, iar aici diafragma zidului e de 1,40 metri”, a declalat acesta. Insa din acel loc pâna la nivelul 29 sub pamânt se pare ca incepeau, de fapt, adevaratele adaposturi, functionale in caz de atac nuclear.

    Periplul a semanat, pentru ziaristi, cu o excursie de un weekend intr-o pestera, unde au coborât echipati corespunzator: haine pentru temperaturi scazute, lanterne puternice, statii si telefoane. Dedesubt, culoare imense, cu tevi sparte, cizme de cauciuc desperecheate si cutii de tabla de la celebrele conserve cu fasole si cârnati, meniul-standard al muncitorului român de pe vremea lui Ceausescu.

  8. si continuarea………

    Ca un semn ca pe acolo s-a trecut si dupa ’90, pe jos se aflau si pachetele de staniol pe care scria “Susanli ciubuk”. Sub Palatul Parlamentului se afla in fapt, un mic oras, partial folosit ca depozit sau garaj si, partial pustiu sau inundat. De exemplu, tunelul care duce la tribuna oficiala, aflata pe peluza din fata cladirii, si care are drept scop evacuarea oficialilor in caz ca pe timpul unei parade militare se intâmpla ceva grav, este plin cu apa. Si adapostul antiaerian prezentat ziaristilor nu era, de fapt, decat un beci murdar pe podeaua caruia baltesc câteva degete de apa. Se pare insa ca sub acest adapost, aflat la 19 metri sub pamânt, se mai afla un altul, la cota minus 27, functionabil si pregatit pentru familia Ceausescu, dar despre a carui existenta nu vrea sa vorbeasca nimeni oficial.

    “Casa Poporului rezista la impactul cu o racheta”, a asigurat secretarul general adjunct al Camerei Deputatilor, Mihai Unghianu. Peretii sunt construiti din beton armat, iar armatura nu e din fier-beton, ci din sina de tren si tramvai! In plus, exista doua puturi de apa proprii, care ating 270 de metri adâncime, nefolosite inca in actualele instalatii, care sunt conectate la aceleasi sisteme ca cetateanul de rând. Cu alte cuvinte, diriguitorii n-au avut totala incredere in apa mai curata, ci o folosesc in continuare pe cea filtrata, de la suprafata. Acum se afla insa in lucru o centrala proprie, mostenita de deputati o data cu cladirea. Tevaraia, care e aceeasi din anii ’80, va fi si ea schimbata anul viitor, pentru a oferi Casei Poporului autonomie integrala.

    Asadar, subsolul tehnic al Casei Poporului ajunge pâna la 19 metri sub pamânt. Pâna acum s-au scos si transportat de aici la groapa Glina peste 2000 de tone de deseuri, si inca au ramas moloz si resturi. Fierul recuperat din deseuri se vinde, banii urmând a intra in bugetul de stat. Câteva sute de muncitori, organizati in cinci echipe, lucreaza inca in aceste catacombe imense, care sunt curatate pas cu pas si urmeaza sa se transforme, la rândul lor, in garaje sau depozite pentru arhive. O parte a subsolului este in custodia unor servicii secrete, care-si adapostesc aici masinile.

    Pe teritoriul militarizat al unui astfel de serviciu se afla si cele doua coloane in care sunt ziditi cilindrii cu hârtiile semnate de Nicolae Ceausescu, pentru a fi puse la temelia cladirii. Nici un parlamentar nu a vizitat insa locul. O explicatie a faptului ca nici un parlamentar nu a coborat in beciurile cladirii ar putea sta in legenda descoperirii unei gropi comune din anii 1600 unde au fost ingropati mortii de pe urma unei epidemii de ciuma si in faptul ca bacilul care produce ciuma poate rezista sute de ani.

  9. Multumesc pentru informatii. Din pacate nu putem avea acces in nici un tunel folosit de serviciile de stat. Ma intereseaza in special acele tuneluri parasite, cum sunt cele care se spune ca ar conecta forturile intre ele. Rog pe cine mai are informatii in acest sens sa le posteze aici.

Leave a Response