close
Avanpost Adventure

Primul drum cu motorul nu se uita niciodata :)

S-a inserat si lumina galbuie a becurilor de pe strada fac sa para mai putin friguroasa seara asta de noiembrie, acum vreo 6 ani. Era prima oara cand ma urcam pe un motor, ca pasager. In fata cladirii, D sta langa CBR-ul negru, vin spre el, il salut, ma intreaba zambind daca sunt pregatit eu raspund ca da. Eram fata in fata cu experienta necunoscutului, ce ar fi putut fi oare mai interesant? Imi leg sireturile de la bocanci, imi pun casca iar D imi arata cum sa-i prind curelusa. Imi explica cum trebuie sa stau, cu palmele lipite de rezervor, imi pun manusile, se urca pe sa, ma asez si eu. Mi se pare ca stau foarte sus intr-o pozitie extrem de nesigura: singurele puncte de contact cu motorul sunt saua, scaritele de la picioare si rezervorul. Complet diferit fata de scaunul din masina.

Pornim incetisor pe stradutele din spate de la Batistei. Stau ca un rucsac, nu fac nici o miscare si il urmez pe D la fiecare aplecare pe care o face in viraje. Imi dau seama cat de stabila este motocicleta: trecerile printre masini se fac cu o precizie milimetrica, de chirurg. Teama s-a dus de la primele sute de metri. Imi place la nebunie, e prima oara cand traiesc aceasta experienta si ma gandesc ca ajungem prea repede acasa, cu masina drumul era de obicei mai lung si mult mai plictisitor. Oprit la semafor, D isi ridica viziera si ma intreaba: “Iti place?” Eu dau din cap larg ca “Da!!!” ce intrebare o mai fi si asta?

Ajungem in fata blocului la D acasa. Ne dam jos: “Cum ti s-a parut?” Raspund scurt si imperativ: “Mai vreau!” iar D incepe sa rada. Urcam sus la el, nu stiu ce program are in seara asta dar vreau sa ma mai dau. Fumam o tigara si nu ma gandesc decat la cum a fost drumul pe motor. D imi da o pereche de pantaloni mai grosi cu protectii, un fular, era cam frig afara, se facuse 12 noaptea. Ne echipam si coboram. CBR-ul inca mai avea motorul cald si astepta cuminte sa iesim la joaca. Urcam pe mobra si pornim din loc.

De data asta mai multa adrenalina: am mers pana la iesirea spre autostrada si apoi ne-am intors in oras. Aplecat pe curbele de la Unirii de la fantani si tras de gaz pe splai. Eram in al noualea cer. Tremuram de frig dar nu voiam sa ma opresc sub nici o forma. Ma simteam ca un peste care traise toata viata pe uscat iar acum descoperise apa.

Intorsi la D acasa am stat cateva ore de vorba. Se uita la mine si zambea: stia foarte clar ca nu mai am cale de intoarcere. One way ticket si trenul asta nu mai opreste in nici o statie.

The author Alex

2 Comments

  1. Frumoase amintiri, nu ai cum sa uiti momentul in care te-ai virusat! Si aviz amatorilor care se gandesc sa aiba contact cu motoarele, uite ce se poate intampla, dupa cativa km pe motor gata, devii dependent!

  2. Exact asa a fost! Ce e interesant este ca la baza articolului asta au stat cateva idei pe care mi le-am notat atunci, la cald 🙂 A fost foarte tare momentul cand am dat peste agenda respectiva acum doua zile… gandurile mele de proaspat virusat de motoare cum zici tu 🙂

Leave a Reply to Alex Cancel reply